Maria Constantin, dezvăluiri exclusive după experiența Survivor. Cum a primit vestea că este prima eliminată: „Nu poți supraviețui”

18 ianuarie 2023 19:42   Interviurile Click!

Maria Constantin (35 de ani) a povestit, în exclusivitate pentru Click!, cât de mult a schimbat-o competiţia din Republica Dominicană şi mărturiseşte că nu-i poartă pică lui Ionuţ Iftimoaie, cel care a nominalizat-o pentru eliminare.

Click!: Eşti prima concurentă eliminată din competiţie. Cum te simţi?

Maria Constantin: Nu mă aşteptam să fiu prima eliminată, mai ales că mă adaptasem uimitor de repede şi de bine la tot ceea ce înseamnă „Survivor”. Auzind numele meu rostit, fiind prima eliminată, în primă fază am fost şocată, după care am luat lucrurile ca atare, fiindcă mi-am asumat totul în acest joc, inclusiv să fiu eu cea care pleacă în prima săptămână, dacă asta se va întâmpla...

Aşadar, ţi-ai fi dorit să stai mai mult în Republica Dominicană?

Da, dar numai dacă aş mai fi rămas în competiţie, fiindcă într-adevăr a fost o surpriză pentru mine să constat peste câte lipsuri pot trece şi cum îmi pot găsi puterea necesară de a mă motiva...

Ai mai concurat şi în reality show-uri. Cum ţi s-a părut această experienţă?

Da, într-adevăr, nu este acesta primul reality-show la care eu particip, dar „Survivor” nu poate fi comparat cu absolut nimic! Este inimaginabil de greu şi dacă nu pleci setat de acasă să rezişti, acolo nu poţi supravieţui nici măcar o zi. Eu am mai afirmat chiar şi în competiţie: „Survivor” nu este pentru oricine şi, dacă totuşi ai curaj să experimentezi aşa ceva, este doar pentru o singură dată în viaţă!

Citește și - Maria Constantin, cerută de soție de Robert Stoica! Momentul romantic s-a petrecut la „Splash! Vedete la apă”

De obicei în acest concurs cei care participă slăbesc mult. Şi în cazul tău a fost la fel?

Am reuşit să slăbesc în jur de 3 kg într-o săptămâna, adică fix ce îmi doream, iar acest lucru nu l-aş fi reuşit niciodată acasă într-un timp atât de scurt.

Ce ţi s-a părut cel mai greu?

Cel mai greu este să îţi stăpâneşti mintea: să te motivezi singur că acasă este totul bine, să ignori foamea, gândindu-te că vei avea tot timpul din lume ulterior să mănânci absolut tot ceea ce îţi doreşti şi, de asemenea, să îţi poţi controla dorul, emoţiile, să rezişti presiunii de acolo şi să faci faţă întregului val de sentimente care te încearcă la cele mai înalte cote.

Îi vei purta pică lui Ionuţ Iftimoaie?

Lui Ionuţ Iftimoaie nu îi port pică şi nu aş avea de ce să fiu supărată pe el. Cred cumva că s-a înţeles greşit pentru că după cum am mai spus este un joc pe care ni l-am asumat cu toţii. Putea să fie oricine altcineva în locul meu. De asemenea, ştiu că nici colegii mei nu îşi doreau ca eu să ies din concurs, ba chiar cred că plecarea mea a stârnit multe reacţii, pentru că ceea ce discutaserăm noi, ca echipă, era strategia de a fi nominalizaţi oameni cu foarte mare influenţă, pentru a fi votaţi. Asta urma să ne ajute să păstrăm echipa întreagă, mai puţin pe Gheboasă, care nu s-a adaptat, şi îşi dorea să plece din prima zi, dacă era cu putinţă. Eu sunt mândră că am ieşit prin mecanismul jocului şi nu m-am cerut afară, spunând că am cedat. Sunt mândră că am avut parte de această experienţă şi, de asemenea, am ajuns în ţară mult mai încrezătoare în mine.

Cu cine ai legat o prietenie?

Cred că toată lumea a observat prietenia mea cu Vica, dar acolo am cunoscut oameni minunaţi de la care am avut multe de învăţat şi cu care pot spune că am fost cumva pe aceeaşi lungime de undă, iar aceia sunt Ştefania, Bianca, Sebastian, Jorge şi Doc.

Ce ai făcut prima oară după ce ai fost eliminată din competiţie?

Prima oară am vrut să fumez (pentru că am acest viciu). Mi-am făcut o baie şi mi-aş fi dorit din tot sufletul să pot lua legătura cu familia mea.

De cine şi de ce ţi-a fost cel mai dor cât erai acolo?

De iubitul meu, de copilul meu şi de toată familia şi de prietenii mei. De anumite lucruri materiale nu mi-a fost dor, pentru că am înţeles de mult timp că în viaţă altele sunt mai importante: oamenii, sentimentele şi trăirile.

Ce riscă Sebastian Dobrincu după accidentare?

Cunoscut drept unul dintre cei mai tineri şi de succes antreprenori şi artişti din ţară, Sebastian Dobrincu (24 de ani) s-a accidentat pe traseu şi a fost transportat de urgenţă la spital.

Mama acestuia, Carmen Dobrincu, a povestit în emisiune „La Măruţă” că fiul ei cel mare „a făcut fotbal, înot, karate de performanţă, dar iată că, oricât de sportiv ar fi, tot s-a accidentat. Să sperăm că nu e nimic grav şi se întoarce în competiţie pentru că are multe de demonstrat. Sunt nedormită şi neliniştită”, a mai spus mama tânărului.

Momentan nu se ştie cât de grav e rănit Sebastian, dar dacă medicii decid că este cazul, tânărul va spune adio luptei din Dominicană şi va veni de urgenţă acasă. Se pare că ar fi nevoie chiar de o operație, urmată de o perioadă lungă de recuperare.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe