#Exclusiv Click!

Mihai Trăistariu s-a trezit cu o factură uriașă la gaze: „Nu mai știu cum să ne fure. O să plătim taxă și pe aer!”

24 februarie 2023 11:17   Interviurile Click!
Ultima actualizare:

De la lună la lună, cântărețul Mihai Trăistariu (43 de ani) se declară șocat de facturile imense care-i vin pe bandă rulantă. Ultima, cea la gaze, l-a dărâmat! Artistul nu știe cum o să poată plăti suma uriașă.

Cântărețul Mihai Trăistariu nu mai face față facturilor lunare, pe care le are de achitat pentru utilități. Solistul deține șapte apartamente la malul mării, o școală de muzică și are și numeroși angajați. Factura de luna aceasta la gaze i-a pus, însă, capac! Artistul a fost, pur și simplu, consternat atunci când a constatat cât are de plătit. 

Mihai Trăistariu, dărâmat de factura la faz

Mi-a venit 3.300 Ron factura la gaz, la școala mea de muzică din Constanța. Voiam să-mi pun panouri, dar am văzut, într-o zi, un titlu pe ecran cum că, din 2025, cei cu panouri solare vor plăti o taxă.

Asta m-a scos din sărite, jur! Păi, iau energie de la soare, stimabililor! Pentru ce să plătesc impozit?! E NATURA!

Iau din aer! Nu mai știu cum să ne fure! O să plătim taxă pe aerul pe care-l respirăm, ziceau unii și chiar încep să-i cred!”, a anunțat Mihai Trăistariu, disperat pe rețele de socializare.

„Am un kilometru de facturi de achitat! Sunt 36 cu totul!”

Artistul ne-a dezvăluit că numărul facturilor pe care le are de achitat lunar se ridică la impresionanta cifră de 36.

Am 7 apartamente și am la toate gazul, lumina, Internetul, cablul, apa, gunoiul, întreținerea. Mai am și o școală de muzică unde, la fel, îmi vin facturi pentru gaz, internet, apă, tot așa, gunoiul.

De aici pleacă toate facturile mele, de la proprietățile mele. Și mai am și contribuțiile, pentru că mai am patru salariați și atunci trebuie să le plătesc pensii, CAS, CASS, și toată ziua stau la cozi să plătesc tot ce trebuie sau mai fac plăti online, dar mai stau și la coadă. Și sunt în total 36 de facturi pe lună!”, a declarat Mihai Trăistariu, exclusiv pentru Click!

Click spune!

Mihai Trăistariu s-a născut pe 16 decembrie 1979 la Piatra Neamț și provine dintr-o familie de artiști. Tatăl său, Gheorghe Trăistariu, a fost unul din cei mai mari pictori din Piatra Neamț, iar mama sa, Natalia Trăistariu (născută Natalia Antohi), a studiat Medicina, iar în tinerețe a cântat și ea.

Solistul mai are trei frați, și anume Geanina, Constantin și Vasile. Toți au studiat câte un instrument: Mihai - pianul, Geanina- vioara, Vasile - tot pianul, iar Constantin - trompetă, muzicuță și chitară. Mihai Trăistariu a devenit cunoscut atunci când s-a lansat cu trupa Valahia, care s-a bucurat de un real succes între anii 1998 și 2004.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Mai multe