Fructul ideal pentru o glicemie cât mai bună. Are un indice glicemic scăzut și fibre care susțin o digestie lentă

3 martie 2026 1:00   Stil de viață

Cei care sunt în căutarea unui aliment care să îi ajute să își țină glicemia sub control, nutriționiștii spun că există un fruct delicios la care putem apela! Este vorba despre afine, care nu numai că au un gust delicios și pot regla nivelul de zahăr din sânge, dar sunt și pline de nutrienți cruciali pentru sănătate!

Atunci când vine vorba despre fructe care pot ține glicemia sub control, nutriționiștii spun că afinele sunt alegerea perfectă. Potrivit eatingwell.com, ele au un indice glicemic (GI) foarte mic, lucru ce înseamnă că vor ridica glicemia foarte lent. Alimentele care au un IG de cel mult 55 sunt considerate a fi printre cele cu un indice glicemic mic, iar afinele au un GI de 53.

Faptul că nivelul de zahăr din sânge crește încet și gradual este important, deoarece vom evita căderi de glicemie care ne vor lăsa obosiți și care ne vor provoca poftă de mâncare chiar și imediat după ce am servit masa.

Afinele sunt alegerea perfectă potrivit nutriționiștilor

De asemenea, o cană de afine are undeva în jur de patru grame de fibre, lucru ce ajută organismul să proceseze carbohidrații mult mai lent. Potrivit experților, afinele se află printre fructele cu cea mai mare cantitate de fibre, fiind foarte bune și pentru digestie.

O dietă bogată în fibre este asociată cu un risc mai scăzut de a dezvolta diabet de tip 2, iar pe lângă faptul că vor ține glicemia sub control, afinele sunt foarte bune și pentru sănătatea cardiovasculară și pentru sistemul digestiv.

Afinele au proprietăți antiinflamatoare puternice

Pe lângă indicele glicemic mic, afinele pot să țină sub control creșterea bruscă a glicemiei după masă. Într-un studiu minor, un grup de adulți cu un stil de viață sedentar au consumat o cană de afine și o felie de pâine, iar experții au observat că fructele îmbunătățeau modul în care organismul reacționa la carbohidrații din pâine.

În plus, afinele sunt bogate și în polifenoli, așa că au proprietăți antiinflamatoare și antioxidante puternice. Un studiu chiar a ajuns la concluzia că astfel de fructe pot îmbunătăți sensibilitatea la insulină, afinele fiind mult mai sănătoase decât am crede. Iar, pe lângă afine, mai putem apela la mure, zmeură, avocado, citrice și chiar și mere.

Mai multe