Rețeta simplă și delicioasă perfectă pentru zilele de post. Cum se pregătește ușor pilaful cu ciuperci
Este o rețetă simplă și delicioasă, perfectă pentru zilele de post. Cu numai câteva ingrediente, veți putea pregăti un orez delicios cu ciuperci, de care nu vă veți mai sătura!

În această perioadă, credincioșii din țara noastră au grijă să respecte rigorile Postului Paștelui. Iar, în astfel de momente din an, o rețetă precum cea de pilaf cu ciuperci este alegerea perfectă pentru o masă delicioasă și sănătoasă. În plus, nici nu este nevoie de prea multe ingrediente complicate pentru a pregăti această mâncare.
De ce ingrediente este nevoie
Din fericire, pentru a pregăti acest pilaf delicios de post nu este nevoie de foarte multe ingrediente complicate. Practic, tot ce trebuie să aveți la îndemână este o cană de orez, cam 300 – 400 de grame de ciuperci, o ceapă mare, un morcov, patru căni și jumătate de apă și patru linguri de ulei de floarea-soarelui.
Desigur, nicio mâncare nu ar fi bună fără condimente, așa că trebuie să folosiți și sare și piper după gust. Odată ce aveți pregătite toate aceste ingrediente, veți putea începe să gătiți. Și, în mod normal, acest pilaf ar trebui să fie gata în mai puțin de o oră.
Cum se pregătește pilaful de post cu ciuperci
Potrivit bucataras.ro, primul pas pe care trebuie să îl urmați pentru a pregăti acest pilaf delicios este să curățați și să tocați mărunt ceapa, să tocați morcovul, iar apoi să tăiați ciupercile în jumătăți.
Pasul următor este să puneți uleiul la încins într-o cratiță suficient de mare, după care să căliți ceapa și morcovul. Atunci când s-au rumenit suficient de bine, veți adăuga și ciupercile, veți lăsa totul puțin la gătit, iar apoi veți pune și cana de orez și toată apa necesară. Apoi, se condimentează cu sare și piper după gust, se acoperă cu un capac și se lasă totul la fiert până când orezul absoarbe tot lichidul.
Mai departe, după ce orezul a fiert suficient, veți opri focul și veți mai lăsa mâncarea acoperită vreme de 15 minute, după care puteți servi masa!
































