În tradiția populară, azi e Ziua Ursului! Superstițiile acestei sărbători

13 septembrie 2022 6:05   Stil de viață
Ultima actualizare:

În calendarul popular al românilor, data 13 septembrie are o semnificație specială, notează Adevărul.

Potrivit unor tradiții populare străvechi, este Ziua Ursului, animal celebrat însă de mai multe ori pe an, considerat apărător de rele și durere.

Superstiții sumbre, asociate celor două sărbători populare

Ziua Ursului – 13 septembrie – încheie sărbătorile consacrate acestui animal, marcând pregătirile pentru anotimpul rece. De la începutul lunii august ursul nu mai intră în apă și începe să se împerecheze și există interdicții severe în muncă (potrivit folcloristului Ion Ghinoiu). Profesorul și folcloristul Alexiu Viciu arăta că  Ziua Ursului se ține cu sfințenie, «că, dacă n-ar ține-o cu sfințenie, apoi până la anul nu-i trece să nu vină ursul, care le neacă (omoară) o vită, oaie, capră»”, explică dr. Sorin Mazilescu, cercetător etnografic, fost director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş.

Vezi și: Tradiții și obiceiuri de Sânziene. Ce să faci ca să ai noroc?

O zi mai târziu, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, același calendar popular marchează Ziua Șarpelui.

„Ziua de 14 septembrie mai este cunoscută în popor şi ca Ziua Şarpelui. Şarpele este una dintre primele divinităţi ale omenirii, atestată de arheologi încă din paleolitic. Semnificaţia exclusiv malefică este relativ târzie şi este legată de mitul biblic. Omorârea lui se pedepsea cu moartea unei persoane, femeie, dacă murea şerpoaica, bărbat, dacă murea şarpele, iar apariţia şarpelui în pragul casei era considerată semn de moarte”, explică Sorin Mazilescu.

Citește și: Loredana, pictorial în costum popular, cu vedere la posterior! A încins internetul chiar în Duminica Floriilor!

Descoperă mai multe detalii fascinante ale folclorului românesc, în articolul complet, disponibil pe Adevărul.ro

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!          

Mai multe