Ce pun călugării de pe Muntele Athos, în varza călită. Este ușor de făcut și poate fi pregătită și în post
Este o mâncare delicioasă, pe care foarte mulți dintre noi o apreciem și o pregătim destul de des. De fapt, această rețetă este populară chiar și dincolo de hotarele noastre, tocmai pe Muntele Athos, unde călugării o pregătesc într-un mod special și gustos! Este vorba despre varza dulce călită, o mâncare perfectă de post!
Numai câteva zile ne mai despart de începutul lunii noiembrie, iar din acest punct, Postul Crăciunului deja va nu mai este foarte departe. Pe 14 noiembrie urmează să intrăm în post, iar dacă ne dorim o rețetă perfectă, folosită de către călugării de pe Muntele Athos, putem apela la varza dulce călită!
Iar partea cea mai bună este faptul că, pentru a pregăti această mâncare specială, nu ne trebuie decât câteva ingrediente simple, pe care le vom găsi în orice magazin din țară!
Ingredientele necesare pentru o mâncare delicioasă
Mai precis, pentru a pregăti această rețetă, ne trebuie o varză (care trebuie să aibă o greutate de 600 – 700 de grame), patru cepe, 250 de grame de orez cu bob scurt, o lingură de pastă de tomate, sare, paprika, piper negru, chime, cât și 200 ml de ulei.
Iar, pe lângă toate aceste ingrediente apetisante, mai este important să avem la dispoziție și îndeajuns de multă zeamă de lămâie. Odată ce avem toate aceste ingrediente, vom putea începe să pregătim varza călită!
Cum pregătim varza călită la fel ca pe Muntele Athos
În primul rând, este important să curățăm frunzele exterioare ale verzei, apoi să o tăiem în bucăți mari. Pasul următor este că călim bine ceapa, iar odată ce s-a rumenit în oală, vom adăuga și varza, ce trebuie amestecată cât mai bine.
După ce și varza s-a călit, a venit momentul să adăugăm puțină sare și aproximativ un litru de apă, iar apoi să dăm focul mai tare, să punem un capac și să lăsăm totul la fiert. După aproximativ jumătate de oră vom adăuga și orezul, iar peste alte 15 minute vom pune în oală pasta de tomate, piperul, paprika, dar și chimenul.
Apoi, după ce totul a fiert cât mai bine, vom închide focul, iar capacul trebuie lăsat pe mâncare ceva timp, pentru ca orezul să poată absorbi zeama rămasă în oală. Apoi, tot ce trebuie să facem este să adăugăm suc de lămâie, să amestecăm, iar acum putem servi această mâncare delicioasă de post!