Cea mai veche rețetă de castraveți murați. Datează din secolul al XVIII-lea. Ingredientul surpriză care îi păstrează crocanți și delicioși

1 octombrie 2024 6:44   Rețete

În fiecare toamnă, pregătirile pentru iarnă includ nelipsitele borcane cu murături: castraveți, gogoșari, conopidă sau varză. Dacă majoritatea rețetelor folosite astăzi sunt cât se poate de simple, la începuturile lor, murăturile erau preparate după rețete mai complexe și rafinate, cu ingrediente neașteptate, unele chiar exotice pentru acea vreme.

Rețetă de castraveți murați din secolul al XVIII-lea

Această rețetă de castraveți murați provine din anii 1700 și a fost inclusă în prima carte de bucate publicată în America, „American Cookery” de Amelia Simmons, în 1796. Murăturile de atunci aveau o aromă distinctă datorită condimentelor folosite, iar unul dintre ingredientele vedetă care dădeau personalitate castraveților era ghimbirul. Împreună cu alte condimente precum nucșoara și cuișoarele, această rețetă deosebită își merită locul în bucătăriile moderne ale celor care vor să experimenteze gusturi din alte epoci.

Ingrediente necesare

Pentru a prepara castraveții murați după această rețetă veche, ai nevoie de următoarele ingrediente:

1,4 kg castraveți tăiați (după preferință)

2 căni cu apă

2 căni cu oțet alb distilat

4 linguri cu sare de murături

1/4 cană cu zahăr alb

4 căței de usturoi

2 lingurițe cu semințe de muștar

4 frunze de dafin

8 căpățâni de mărar

2 nucșoare întregi

1 linguriță de amestec cu boabe de piper

12 cuișoare întregi

Ghimbir proaspăt, tăiat în felii subțiri

Mod de preparare. Rețeta pas cu pas

Începe prin a spăla borcanele pentru murături și a le steriliza. Poți face acest lucru fie în mașina de spălat vase, fie într-un cuptor preîncălzit. Castraveții se spală bine sub un jet de apă rece, apoi se pun într-un castron cu apă rece și câteva cuburi de gheață pentru a rămâne crocanți. Aceștia se lasă la rece timp de 3-4 ore.

Într-o cratiță, amestecă apa, oțetul și sarea de murături. Adaugă zahărul alb și amestecă energic până ce sarea și zahărul se dizolvă complet. Continuă să amesteci compoziția și las-o pe foc timp de 5-7 minute, având grijă să nu atingă punctul de fierbere.

În borcanele sterilizate, adaugă câte doi căței de usturoi, câteva semințe de muștar și o frunză de dafin în fiecare borcan. Apoi, pune câte o căpățână de mărar, nucșoara întreagă, feliile de ghimbir, cuișoarele și piperul boabe.

Peste castraveți, toarnă compoziția lichidă fierbinte, asigurându-te că aceștia sunt complet acoperiți. Închide borcanele ermetic cu capace și lasă-le la răcit. Castraveții murați astfel pregătiți pot fi păstrați peste iarnă și vor aduce un gust rafinat, cu nuanțe exotice datorită ghimbirului și nucșoarei.

Castraveții murați după această rețetă veche de secol XVIII pot fi serviți alături de preparate tradiționale românești, precum pilaf, piure de cartofi, tocănițe sau gulaș. Aroma intensă a ghimbirului și dulceața ușoară a nucșoarei vor transforma acest preparat într-o surpriză plăcută la orice masă.

Această rețetă este o incursiune în trecut, dar aduce o notă de rafinament și diversitate în bucătăria contemporană.

Mai multe