#Exclusiv Click!

Cove spune care e preparatul culinar preferat de Paște. Ne-a dat rețeta secretă a familiei

14 aprilie 2023 8:48   Rețete

Simpaticul prezentator al emisiunii „Primii câștigă" de la Prima TV va petrece Paștele în familie, acasă. Gabriel Coveșanu sau Cove, așa cum este cunoscut în showbizz, ne-a povestit ce va face de sărbătorile Pascale și ne-a povestit ce rețeta specială îi gătește soția sa.

Actor și prezentator de televiziune, Gabriel Covesanu (47 de ani) prezintă de ceva vreme la Prima TV emisiunea „Primii câștigă" și ne-a povestit ce îi place să mănânce făcut de soția sa, dar și ce va face el anul acesta de Paște, împreună cu familia lui.

„Anul acesta Paștele se petrece în familie, acasă. Am luat împreună cu soția decizia să rămânem să ne bucurăm de liniștea casei. Vom merge cu cei doi copii la Slujba de Înviere apoi vom veni acasă să ciocnim un ou și să vedem cine câștigă competiția ciocnitului de ouă. Cel mic e foarte competitiv. Apoi, la masa de Paști stăm împreună. Nu lipsesc niciodată ouăle roșii și cozonacul.

Cove: „d”

Deși, mărturisesc, sunt fan pască. Și drob. Cei mici preferă și verdețurile, de aceea merg înainte de Paști la piață, la țărani, de unde iau salată verde, ceapă și ridichii. ONU! Să nu uit. Salată boeuf făcută de soție. Prea bună! Prea ca acasă!

Cu o masă așa bogată, după amiaza ne va prindem în canapea. Sperăm să fie o zi frumoasă de primăvară, să ieșim pe seară la o plimbare. Sărbători Pascale luminate tuturor!", a povestit, în exclusivitate pentru Click!, simpaticul Cove, prezrentator tv și actor.

Rețeta specială de Salată boeuf

Cea mai bună rețeta de salată boeuf este fără carne și e la fel de gustoasă că cea care conține carne, pentru că importantă e cum combini legumele și maioneza.

Ingrediente: 500 g cartofi roșîi, 250 g morcovi, 1 țelină, 1 păstârnac, 100 g mazăre, 150 g castraveți murați, 150 gogoșari murați (opțional), 4 ouă fierte țări, 50 g muștar, sare și piper alb după gust.

Mod de preparare: Cartofii se pun la fiert în coajă, în apă cu sare. Legume se pun la fiert împreună, fără mazărea conservată. Se fierb și ouăle. Când legumele au fiert, se scurg bine și se taie cubulețe.

Se adaugă în compoziția de legume și două ouă, tăiate tot cuburi, iar castravețîi se scurg bine de surplusul de saramură, se taie cuburi și se adaugă peste celelalte legume. Cu ajutorul blenderului vertical sau a celui cu bol se prepară maioneză din două ouă, muștar, ulei și lămâie și se asezonează cu sare și piper alb. Se amestecă apoi cu legumele, se lasă la rece câteva ore, apoi se poate orna și servi.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe