Cove schimbă strategia! Prezentatorul TV va apărea într-o nouă emisiune tv
Gabriel Coveșeanu, alias Cove, și soția sa, Florentina, formează una dintre cele mai solide familii din showbiz-ul românesc! Cei doi sunt căsătoriți de nouă ani și se pare că se înțeleg de minune! Prezent la un eveniment monden din buricul Capitalei, simpaticul prezentator de televiziune ne-a dezvăluit mici secrete din interiorul familiei sale, dar și din viața profesională.
Cove dă din casă!
Vedeta de la Prima TV ne-a declarat că are o relație specială cu soția sa, Florentina, iar momentele dificile au știu să le parcurgă în doi.
„Soția face bine! Mă suportă, ceea ce înseamnă că este foarte bine. Nu sunt eu perfect, nu sunt eu bărbatul ideal, am și eu defectele mele ca fiecare om. Cred că ceea ce este important într-o relație de cuplu este să avem înțelegere unul față de celălalt, să ne tolerăm și să ne acceptăm unii pe ceilalți așa cum suntem.
Nu aș face un clasament în ceea ce privește persoana calmă a familiei, pentru că sunt situații și situații. Uneori lasă ea de la ea, uneori las eu de la mine. Șansa noastră este că ne înțelegem destul de bine și atunci nu este nevoie. Suntem cam pe aceeași lungime de unde. Nu am avut mari divergențe”, a declarat Cove, pentru Click!.
Cei doi au împreună doi băieți de care sunt tare mândri. „Copii au colaborat la diferite spoturi publicitare, copiii sunt ok! Sunt la școală. Cel mare mai are puțin și face 14 ani, deci o să fie mândru posesor de carte de identitate, ceea ce înseamnă o altă etapă a vieții, cel mic este în clasa I, de asemenea o altă etapă a vieții dar sunt doi copii buni. Eu așa îi văd. Fiecare părinte își vede copiii la superlativ dar ei sunt chiar niște copii buni și sper să aibă și noroc în viață”, a mai spus Cove.
Cove, proiect de succes la Prima TV
Prezentatorul TV ne-a dezvăluit și ce surpriză îi așteaptă pe telespecatori în această toamnă. „În foarte scurt timp vom începe pe Prima TV un concurs de cultură generală, și dacă vrei noutatea și ce aduce nou acest concurs pe piața media din România, cei ce vor răspunde la întrebări nu se vor afla în platou alături de mine, ci vor fi acasă în fața televizorului.
Există o aplicație <primii câștigă>, așa se numește aplicația, și practic omul trebuie să fie în fața televizorului, să urmărească emisiunea. Întrebările vor fi puse pe ecranul televizorului, iar răspunsurile apar în aplicație și omul răspunde de acasă”, a declarat Cove, pentru Click!.
Trebuie menționat și faptul că simpaticul Cove a lucrat până în 2021, timp de cinci ani, la Pro TV unde a moderat o emisiune cu Adela Popescu. Întrebat de reporterii Click! cât de dor îi este să mai lucreze cu Adela, acesta a evitat elegant un răspuns concret.
„Sunt multe persoane cu care am colaborat de-a lungul timpului și cu care am rămas într-o relație bună. Sigur dacă se întâmplă să ne întâlnim, cu cea mai mare plăcere ne bucurăm de revedere, dar până la urmă fiecare are drumul lui și programele nu prea ne permit să ne vedem atât de des pe cât ne-am dori”, a conchis Cove.
Cove, manager de teatru din 2018
Absolvent al Academiei de Teatru si Film, actorul Gabriel Coveșeanu s-a alăturat echipei Teatrului Ion Creangă încă din anul 1997. În cei peste douăzeci de ani petrecuți pe scena teatrului, Cove a interpretat roluri importante, sub îndrumarea unor regizori de marcă, precum: Cornel Todea, Boris Petroff, Cezarina Udrescu, Attila Vizauer, Sorana Coroama-Stanca, Theo Herghelegiu sau Octavian Jighirgiu.
Din 2018, actorul este și managerul teatrului. Cove s-a făcut remarcat în show-biz de când avea 19 ani, atunci când a devenit asistentul Andreei Marin la emisiunea „Surprize, surprize” ( difuzată de TVR). În prezent, Cove este prezentatorul emisiunii „Flash Monden” de la Prima TV, alături de Diana Bart.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!