Cum se pregătește rețeta tradițională de morcovi murați. Crocanți, aromați și plini de savoare!

14 octombrie 2025 4:00   Rețete

În această perioadă din an, gospodinele din întreaga țară încep să se ocupe de murăturile pentru iarnă. Iar pe lângă preparatele cele mai comune, cum ar fi varza sau castraveții, există și unele rețete tradiționale de morcovi murați care trebuie încercate.

Morcovii murați sunt foarte ușor de pregătit și în ciuda faptului că nu sunt chiar atât de populari precum varza sau castraveții, rămân un sortiment de murături foarte important. Din fericire, urmând o rețetă tradițională simplă, vă va fi foarte ușor să pregătiți morcovii în această toamnă!

De ce ingrediente este nevoie

Din fericire, morcovii murați nu au nevoie de prea multe ingrediente complicate sau scumpe. Din acest punct de vedere, ei se numără printre cele mai ușor de pregătit tipuri de murături, așa că totul va fi gata în numai câteva minute!

Practic, pentru a pregăti morcovi murați nu vă trebuie decât 400 ml de apă, patru morcovi tăiați fâșii, 100 ml de oțet, două linguri de sare grunjoasă, două linguri de zahăr și câteva boabe de piper și de muștar. Odată ce aveți la îndemână toate aceste ingrediente, veți putea începe să vă ocupați de aceste murături delicioase!

Cum se prepară morcovii murați

Iar potrivit informațiilor de la bucataras.ro, primul pas pe care trebuie să îl urmați este unul foarte simplu! Practic, tot ce trebuie să faceți este să tăiați morcovii în fâșii de dimensiunea borcanului pe care îl veți folosi.

Mai departe, trebuie să dați apa într-un clocot, împreună cu sare, oțet și zahăr. Acum, morcovii trebuie așezați în borcan, iar peste ei veți turna saramura. La final, veți pune și câteva boabe de piper și muștar, iar totul este gata! Această rețetă este una foarte simplă, poate chiar cea mai simplă variantă de murături pe care o puteți pregăti în această toamnă!

Practic, în numai câteva minute și cu doar câteva ingrediente banale, veți putea pregăti un preparat tradițional delicios, la care veți dori să mai reveniți în orice perioadă din an!

Mai multe