Secretul pe care orice doamnă care se respectă ar trebui să-l cunoască. Cum să poți să repari părul uscat și deteriorat cu un simplu ingredient

29 decembrie 2023 16:45   Trucuri de frumusețe

În zilele noastre, există tot mai multe produse de frumusețe, însă, deși vom cheltui mulți bani pe acestea, la final putem vedea că nu au deloc efectul uimitor pe care îl promit. Ei bine, pentru un păr mătăsos și sănătos, un produs banal poate fi de ajutor: uleiul de cocos!

De la măști de păr, la nenumărate tipuri de șampoane, sau tot felul de alte astfel de produse, vom găsi pe rafturile magazinelor o mulțime de produse pentru părul nostru. Fiecare dintre acestea ne promite efecte uimitoare, destul de rapid de la prima utilizare.

Însă, după ce vom da bani pe aceste produse, vom observa că efectele lor nu sunt deloc atât de spectaculoase pe cât speram, iar părul nostru are la fel de multe probleme ca înainte.

Ei bine, dacă ne confruntăm cu păr uscat și deteriorat, este foarte posibil să ne fie de ajutor un produs banal, care nu ne va costa mulți bani! Este vorba despre uleiul de cocos, care ne poate oferi un păr mătăsos și puternic! Tot ce ne trebuie este o linguriță din acest ulei, pe care să o încălzim puțin.

Apoi, trebuie să ne masăm părul puțin ud cu uleiul, înainte de culcare. Atenție, nu trebuie să aplicăm acest ulei la rădăcinile părului!

Trucul ingenios care ne poate salva părul

De asemenea, pentru părul uscat și deteriorat, mai putem apela la un amestec din avocado, miere și ulei de măsline! Mai precis, tot ce ne trebuie este jumătate din acest fruct, o linguriță de ulei de măsline, o alta de miere, cât și 3 picături din orice ulei esențial dorim!

După ce amestecăm ingredientele, trebuie să aplicăm cu degetul această soluție pe părul ud și să îl lăsăm să își facă efectul vreme de aproximativ 20 de minute.

Desigur, pentru un păr sănătos, nu trebuie să uităm și de sfaturi mai „tradiționale”, cum ar fi spălarea regulată, cât și pieptănarea părului. Iar un alt lucru important este să ne tundem periodic părul!

Mai multe