Un medic dezvăluie băutura care hidratează organismul mai bine decât apa: „Oferă proteine și mulți alți nutrienți”

19 ianuarie 2026 6:48   Stil de viață

Pentru a ne menține o stare cât mai bună de sănătate, este foarte important să ne hidratăm suficient de bine. Iar de-a lungul zilei, cea mai la îndemână metodă de a face acest lucru este să bem apă. Însă, aceasta nu este singura băutură utilă pe care o avem la dispoziție. Iar experții spun că laptele poate fi la fel de bun pentru organism.

Corpul are nevoie de cel puțin 1,5 litri de fluide în fiecare zi, pentru a continua să funcționeze cât mai bine. Iar pentru mulți dintre noi, cea mai simplă metodă de a ne hidrata de-a lungul zilei este să bem apă. Însă, laptele poate fi o alegere la fel de bună, potrivit experților.

„Laptele este un lichid care oferă proteine și mulți alți nutrienți, nu este doar o băutură”, a explicat medicul nutriționist și endocrinolog  Jean-Michel Lecerf, conform topsante.com. Practic, laptele este una dintre puținele băuturi care nu numai că ne ajută să ne hidratăm, dar este și nutritivă.

Laptele este foarte bun pentru organism

Experții au ajuns la concluzia că laptele poate hidrata organismul chiar mai bine decât apa. În plus, în această băutură găsim sodiu, potasiu, proteine și chiar și o cantitate foarte mică de carbohidrați. Această combinație este foarte utilă pentru organism, care va putea reține apă pentru mai mult timp.

Experții spun că femeile pot consuma undeva în jur de un litru de lapte în fiecare zi, care le va oferi aproximativ 1,200 mg de calciu și 35 de grame de proteine. Însă, bărbații nu ar trebui să consume mai mult de 400 – 500 ml de lapte pe zi, deoarece consumul exagerat de lapte poate crește riscul apariției cancerului la prostată.

Hidratează corpul mai bine decât apa

Desigur, la fel de important este ca laptele să nu înlocuiască complet apa. Cele două trebuie consumate de-a lungul zilei, alternând între cele două. În plus, experții mai explică și faptul că laptele poate fi alegerea perfectă după exerciții fizice intense.

Această băutură poate hidrata eficient organismul, motiv pentru care specialiștii spun că nu ar trebui ignorată. Desigur, laptele nu trebuie să înlocuiască complet apa în dieta noastră.

Mai multe