Blestemele din viața lui Kamara de la Survivor: orfan de tată și batjocorit la școală! Prin ce chinuri a trecut: „Mă băteau și îmi furau sandvișul din mână”

Kamara de la Survivor România și-a deschis sufletul și a vorbit despre cele mai mari drame din viața lui. A învățat încă de mic ce înseamnă greul și a dus lupte crâncene pentru a sta pe linia de plutire, după toate nenorocirile pe care le-a trăit.

În această seară la Survivor România, Kamara își deschide sufletul și le poveștește atât telespectatorilor, cât și Ștefaniei și lui Remus Boroiu, ceea ce a trăit de mic copil. 

Kamara a rămas orfan de tată

Cu ochii triști și cu durere în suflet, Kamara rememorează momentele în care și-a pierdut tatăl, pe vremea când acesta avea numai 31 de ani. Era mic, dar clipele negre nu le poate șterge niciodată din suflet și din memorie. 

De asemenea, Kamara vorbește și despre schimbările pe care le-a trăit după plecarea din România, dar și despre batjocura pe care a îndurat-o, din partea colegilor, când a mers pentru prima dată la școală în Guineea. 

„Când am plecat din România, la vârsta de aproape 8 ani, wow...În România erau -10 grade și acolo erau 30 și ceva. Mi-am luat cu mine televizorul și radioul și a fost și un șoc cultural pentru mine.

Tatăl meu a murit în România, la vârsta de 31 de ani. Din păcate sau din fericire, nu am văzut până în ultima secundă, până a fost dus la mormânt, înfășurat în alb, pentru că era musulman. Mama a decis, atunci să plecăm în Guineea, pentru că îi era frică să nu pățească ceva în România și să ajungem la un orfelinat. Am deschis radioul acolo și am auzit o limbă ciudată, nu știam limba franceză. Mi-a zis că va fi doar o vacanță, dar a fost o vacanță care a durat 14 ani.

„În România nu simțisem diferența de culoare”

A trebuit să mă fac acceptat acolo. În România nu simțisem diferența de culoare, dar în Guineea am aflat că nu sunt negru și că am altă culoare. Eram șocat și voiam să mă întorc în România. M-au dus la școală ca o păcăleală... Am început să urlu!

Am început să plâng, ziceam: nu vreau aici! Ziceam în română, că nu știam franceză. Plângeam și a venit învățătorul cu un băț și m-a întrebat cum mă cheamă și eu am zis: România, vreau în România! Mi-a dat cu bățul în cap și au râs toți.

A trebuit să învăț limba franceză, să învăț 2 limbi locale, să mă înțeleg cu localnicii. Voiau să mă bată, să-mi ia sandvișul, să-mi ia lanțul de la gât. În copilărie m-au abuzat, mi-au furat sandvișul din mână. Urlau la mine, țipau la mine, mă abuzau fizic și psihic.

Ce vremuri și ce frumos, ce povești minunate. Stau așa și mă gândesc cât de frumos a fost, cât de frumos și cât de frumos va fi, în funcție de alegerile pe care le faci în viață”, a povestit Kamara, emoționat. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!