Cătălin Cazacu a recunoscut! Care este cel mai mare regret atunci când vine vorba despre fosta relație cu Ramona Olaru: „Am încercat marea cu degetul”
Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au format un cuplu mai mulți ani, însă la scurt timp după ce prezentatoarea a fost cerută în căsătorie, cei doi și-au spus adio. Recent, în cadrul unui podcast, Cătălin Olaru a dezvăluit care este regretul său cu privire la relația cu vedeta.
„Nu mai avem ce să vorbim, nu mai putem fi prieteni”
Despărțirea dintre Cătălin Cazacu și Ramona Olaru nu s-a desfășurat sub nicio formă în liniște și pace, ci într-un haos de nedescris. Cei doi și-au adus acuze reciproc, iar la un moment dat, vedeta a scos mai multe lucruri la iveală despre fostul sportiv. Nu și-a mai dorit o împăcare, deși toată lumea se aștepta să mai dea o șansă poveștii lor de iubire.
De curând, în cadrul podcastului găzduit de Măruță, Cătălin Cazacu a vorbit despre relația cu prezentatoarea TV. Acesta susține că nu ea a fost marea lui iubire, ci mai degrabă o lecție de viață. Cel mai mare regret al său este că și-a stricat prietenia cu ea, întrucât se înțelegeau mai bine ca amici, decât ca iubiți, spune el.
Măruță: Dintre toate iubitele și aventurile, și cum să zic, pasiunile pe care le-ai avut, Ramona te-a dat peste cap cel mai tare.
Cătălin Cazacu: Nu!
Măruță: Nu? Mi se pare că ea te-a dat peste cap așa...
Cătălin Cazacu: Nu, acolo a fost lecția pe care am învățat-o. Cred că de-acolo m-am maturizat.
Măruță: Din ce o cunosc, din exterior, mi se pare o gagică foarte tonică, foarte mișto, foarte pozitivă.
Cătălin Cazacu: Dar noi ca prieteni am fost mega mișto. Cel mai mare, sau realmente, cel mai mare regret pe care îl am este că am stricat o prietenie, în care noi am fost foarte buni prieteni și mișto. Am încercat marea cu degetul.
Măruță: Acum mai vorbiți?
Cătălin Cazacu: Nu, că nu mai avem ce să vorbim. Ce să ne mai zicem? Nu mai putem fi prieteni. Nu merge.
Măruță: „Salut, salut. Bună, bună”.
Cătălin Cazacu: „Bună, bună”, dar nu ne sunăm să ne întrebăm ce facem.
Măruță: Dar dacă vă vedeți, vorbiți.
Cătălin Cazacu: Nu, nici nu cred că avem ce să ne spunem. Nu mai avem. Nu mai putem fi prieteni. S-a dus...