Ce onorariu imens a încasat Anamaria Prodan la America Express! Este cea mai bine plătită concurentă de până acum! „Nu sunt ieftină deloc!”
Anamaria Prodan a dat lovitura cu apariția surpriză de la „America Express”. În presă au apărut, mai nou, speculații că impresara ar fi încasat doar 2.500 de euro pentru a fi alături în competiție de echipa Cătălin-Romică Țociu. Click! a aflat care a fost, însă, adevăratul onorariu perceput de impresară. Suma este cu mult mai mare!
Anamaria Prodan (50 de ani) a furnizat surpriza ediției din 3 decembrie, de la „ America Express”, sezonul 6.
Nimeni, nici chiar concurenții, nu se așteptau s-o vadă pe impresară apărând, în carne și oase, în competiția din America Latină.
Prodanca a stat cinci zile în America Latină pentru a ajuta echipa formată din Romică și Cătălin Țociu. Toată lumea și-a dat coate și s-a întrebat ce onorariu a perceput impresara pentru apariția ei in postura de invitat special la „America Express”.
S-a zvonit, la un moment dat, în aceste zile, în presă că impresara ar fi primit suma de 2.500 de euro pentru a participa în concurs.
Click! a aflat, însă, că suma a fost cu mult mai mare. Surse din Antena 1, au dezvăluit, în exclusivitate pentru Click!, că Prodanca ar fi încasat nu mai puțin de 10.000 euro pentru fiecare zi de filmare. Cum impresara a petrecut 5 zile în America Latină, ea ar fi plecat acasă cu suma imensă de 50 000 de euro!
Până la acest moment, se știa că cea mai bine plătită echipă din competiție ar fi fost cea formată din Alexia Eram și Aris Melkior, care ar fi încasat 2.500 de euro pe ediție.
Anamaria Prodan: „Pentru 2500 de euro nu pun nici reclamă pe Internet!”
„Nimeni nu are cum să știe și nu este normal să se știe onorariul meu sau al altcuiva. Speculațiile ziarelor sunt mii și făcute pe spatele celor ce-s cei mai puternici.
Eu nu-s o prezență ieftină deloc și nici nu am să fiu, căci mi-am construit un nume în foarte mulți ani, cu sacrificii enorme.
Eu pentru 2500 de euro nu pun nici măcar o reclamă pe Internet, pe conturile mele de socializare.
Prin urmare, speculațiile presei mă distrează. Ce bani câștig eu este strict problema mea. Și este personală suma!”, a declarat Anamaria Prodan, în exclusivitate pentru Click!, negând categoric speculația conform căreia ar fi primit un onorariu de doar 2.500 de euro pentru participarea la „ America Express”.
„Mi-am demonstrat că pot! Sunt numărul 1!”
Anamaria Prodan s-a alăturat, duminică 3 decembrie, competiției „America Express”, alături de echipa Romică și Cătălin Țociu, în ediția cu numărul 29, a sezonului 6.
Prodanca a venit la „America Express” cu un geamantan uriaș, fiind escortată de o echipă de securitate, lăsându-i fără cuvinte pe concurenții show-ului.
Odată ajunsă în America Latină, impresara a fost obligată să se debaraseze de toate bunurile de preț, cu care venise din țară: o geantă Channel, cele 10 brățări Cartier de la mâini, în valoare de 150.000 de euro, câteva inele cu dimanate, valorând aproximativ 300.000 de euro și un ceas Richard Mille Skull, care are un preț de catalog de nu mai puțin de 500.000 de euro.
„America Express a fost ceva minunat. O experiență unică! Am hotărât împreună cu copiii mei să merg să-mi demonstrez cât de puternică sunt.
Și mi-am demonstrat! Da! Sunt cea mai bun ! Da, sunt numărul 1! Eu și familia mea suntem numărul 1!
Am avut o echipă minunată, alături de mine: Romică și Cătălin Țociu. Super tari. Am ajutat cât am putut și am ieșit perfect! Pe locul 1.
Așa suntem noi. Cei aleși. Mereu pe locul 1! Mulțumesc Antenei 1 pentru această experiență de vis”, a declarat Anamaria Prodan, despre experiența ei de la „America Express”, pentru Click!
Anamaria Prodan, femeia anului 2023!
După apariția de la „America Express”, Anamaria Prodan a mai bifat o reușită. Sâmbătă seara, impresara a fost desemnată „ Femeia anului 2023”, la Bucharest Fashion Week.
„Sunt fericită și mulțumită de tot ce îmi dă Dumnezeu. Premiul acesta este o încununare a ultimilor ani foarte grei, care nu ne-au pus la pământ! Dimpotrivă! Ne-au ridicat și ne-au pus unde merităm să fim. În vârf din nou.
Eu și copiii mei suntem acolo sus și nu ne vom mai uita vreodată în jos după năluci. Am înțeles toți că apa și uleiul nu se amestecă și că noi suntem învingătorii vieții!
Îi mulțumesc lui Dumnezeu, secundă de secundă, pentru tot și celor ce au votat pt titlul de Femeia anului!
Le mulțumesc și vă promit că niciodată familia Prodan nu va mai permite nimănui să o detroneze de pe locul 1. Va iubesc și vă doresc exact ce-mi doresc mie!”, a declarat Anamaria Prodan, pentru Click!, după primirea premiului.
La Bucharest Fashion Week, impresara a venit însoțită de fiica sa, Sarah Dumitrescu Prodan și de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior.