Ce se întâmplă, de fapt, la preselecțiile pentru „Vocea României. Mama unei candidate a rupt tăcerea: „Fiicei mele i s-a spus din start că trebuie să..”

21 iulie 2024 10:37   PrimeTime

Vocea României” reprezintă unul dintre cele mai provocatoare reality-show-uri pe care le experimentează persoanele talentate care vor să ducă pasiunea la nivel de artă. O tânără a povestit cum au decurs pentru ea preselecțiile, iar mulți oamenii au venit cu punctul lor de vedere. 

Bader Maria este o tânără care a participat la preselecțiile de la „Vocea României”, dar din cauza emoțiilor i-a sărit vocea. Cu toate că ea a povestit cât de frumos a fost să cunoască oamenii care se ocupă de emisiune, mulți internauți și-au spus poveștile, fiind total opusul a ceea ce a experimentat tânăra. 

„Când mi-a strigat numele nu mai știam să merg”

„Am fost și este ceva ce nu mai vreau să exprimentez niciodată! Am fost vara asta. Eu am fost o persoană extrem de anxioasă atunci când a trebuit să cânt în public și mi-a trecut foarte greu. Nu știu ce mi-am imprimat eu în creier acolo. Ca un mic context: tatăl meu nu m-a prea lăsat să cânt prin restaurante că era rușinos. Am un tată arab, la ce vă așteptați? Și cu foarte mult greu am reușit să scap de tracul ăsta de a cânta în fața oamenilor.

„M-am înscris la Vocea României, am zis ce-o fi o fi. M-am dus la preselecții, n-aveam nicio emoție înainte. Când mi-a strigat numele, nu mai știam să merg (...) M-am dus, am dat stick-ul și am început să cânt. Când am început să cânt, evident, având emoțiile respective, mi-a sărit vocea și n-am putut s-o reglez, zici că eram ultima afonă. 

A fost o emoție pe care n-am mai simțit-o de foarte mult timp și mi-am dat voie să simt în timp ce cântam. În momentul în care îți sare vocea, s-a terminat, adică nu mai ai ce să demonstrezi nimănui, poți să fii tu Shakira. Asta a fost experiența. Și, sincer să vă spun, nu-mi doresc să mai fac asta. 

Nu am nimic de comentat despre oamenii care au fost acolo. Toată lumea era foarte de treabă la înscrieri, la interviuri, știi foarte bine că niciodată n-ai să mergi direct la etapa televizată, mai sunt câteva preselecții înainte. 

Și toată lumea era foarte drăguță, inclusiv oamenii care m-au ascultat erau puțin plictisiți. M-au întrebat ce-i cu numele meu, că nu pare românesc, dar foarte de treabă toată lumea. Recomand cu drag dacă vreți să simțiți și voi experiența asta. Cine știe dacă aș mai încerca alte ediții? Momentan mi-a ajuns!” - a fost experiența trăită și povestită de Bader Maria, pe TikTok. 

Experiențele neplăcute ale altor persoane care au mers la preselecții

În cadrul secțiunii de comentarii a clipului respectiv, multe persoane au mărturisit ce experiențe neplăcute au întâmpinat ele sau apropiații lor când au mers la preselecții pentru „Vocea României”. 

„Fiicei mele i s-a spus din start că trebuie să schimbe povestea de viață și să vorbească urât despre tatăl ei.”;

„Pot confirma, am fost și eu și am fost întrebată dacă am vreun membru al familiei decedat. Mi s-a spus în față că am voce bună, însă ei caută altceva.”

„Vocea României=Românii au talent. Fata mea a fost la amândouă la preselecții și aceeași fază, o poveste tristă. Nu se caută talente, se caută showbiz-ul. Nici ea nu vrea sa mai meargă.”;

„Mie mi-au cerut bani. Doamne!” - au fost doar o parte dintre comentariile oamenilor. 

Mai multe