Cine este Josephinka Szmolena de la Love Island. Se consideră visul tuturor bărbaților

3 octombrie 2023 20:12   PrimeTime

Josephinka Smolena, o tânără în vârstă de 21 de ani din Oradea, care lucrează ca stewardesă se află în grupul celor cinci fete care au venit la emisiunea de la ProTV Love Island să își găsească sufletul pereche.

Love Island, cel mai nou show matrimonial de la noi a avut premiera luni. Potrivit Paginademedia.ro, emsiunea de la ProTV surprinde pentru o perioadă de timp viața a cinci fete și cinci băieți care nu se cunosc, dar ajung să locuiască împreună într-o casă izolată de pe o insulă. Concurenții nu au voie să intre în contact cu nimeni din exterior.

Primele imagini cu fetele și băieții de la Love Island

Cu puțin timp înainte de startul emisiunii, pe paginile de social media ale Love Island au fost publicate mai multe imagini, clipuri și descrieri ale participanților.

Printre ei se se află și tânăra amintită mai sus, Josephinka Smolena care, potrivit descrierii de pe site este însoțitoare de zbor. Se consideră curajoasă şi pozitivă şi îi place să-şi exprime emoţiile prin muzică şi prin dans

„Îmi place să zbor, dar nu în braţele oricui. Îmi plac bărbaţii cu simţul umorului, dar care nu iau dragostea în glumă”, se arată în descrierea ei.

Josephine Szmolena a publicat și ea pe conturile sale mai multe imagini și videoclipuri din timpul filmărilor. Tânăra are origini slovace, ea crescând în satul Varasău din comuna Brusturi. De la 15 ani, ea locuiește împreună cu familia în Oradea, scrie site-ul ebihoreanu.

Crede că poate avea orice bărbat

„Fetelor, ne aflăm în fața primului moment important de la Love Island România, formarea cuplurilor inițiale. Pentru astăzi, regulile sunt foarte simple, o să vă prezint băieții rând pe rând, voi vă veți arăta intenția de a forma un cuplu, după care fiecare băiat are dreptul să aleagă cu cine dintre voi va merge mai departe”, le-a spus fetelor prezentatoarea Alina Ceușan, în primul episod.

Grupul băieților este format din Adrian, Andrei, Denis, Eduard și Valentin. Totuși, când a fost vorba de ales, Josephinka Szmolena a rămas pe dinafară, căci nu a fost aleasă de nimeni, chiar dacă in descrierea făcută de ProTV lăsa de înțeles că „poate obține orice, dacă își pune capul”.

Mai multe