Cine este juratul-surpriză de la iUmor? „Mi-a luat o săptămână să accept”
Juratul-surpriză din această săptămână de la iUmor este Micutzu. Cunoscutul stand-upper li se alătură Deliei, lui Cheloo și lui Mihai Bendeac pentru cea de-a șasea ediție din acest sezon a show-ului de la Antena 1.
Micutzu nu este străin de show-ul de stand up comedy de la Antena 1. El a fost invitat special în mai multe ediții ale emisiunii, dar recunoaște că de data aceasta provocarea a fost una specială. Mai mult, vedeta susține că a luat greu decizia de a face parte din juriu.
„Mi-a luat o săptămână să accept provocarea de a fi jurat iUmor pentru o ediție și încă nu știu de ce am făcut-o. Pentru această ediție îmi propun să mă bazez pe colegii mei pentru că ei știu deja ce este de făcut și voi încerca să dau like acolo unde Cheloo va da dislike.
Deși nu pare, sunt foarte empatic, simt și sunt influențat de emoțiile oamenilor din jur și acesta este și motivul pentru care cred că nu aș fi bun ca jurat permanent al emisiunii. Cu toate acestea, voi fi un jurat sincer și dacă va fi un număr pe care nu îl voi considera amuzant, nu voi râde, oricum râd foarte greu și rar”, a declarat Micutzu, cel de-al patrulea jurat al ediției din această duminică.
Telespectatorii vor urmări duminică, de la 20.00, la Antena 1 cum a decurs ziua de filmare și cât de bine s-a simțit Micutzu în postura de jurat iUmor, una complet neobișnuită pentru el.
Sezonul al 12-lea iUmor, cu surprize pentru telespectatori
După 11 ediții de succes, producătorii iUmor s-au gândit să introducă un element surpriză atât pentru jurați, cât și pentru telespectatori. Astfel,m în fiecare ediție, la masa juriului, pe lângă obișnuiții Delia, Cheloo și Mihai Bendeac, va lua loc de fiecare dată un alt invitat.
Este o inovație care, cel puțin până acum a dat roade. Invitații din primele cinci ediții au adus o notă de prospețime și au reprezentat, fiecare în felul lui, o provocare pentru jurații cu state vechi de plată în show.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!