Cum s-au cunoscut Ilona Brezoianu și iubitul ei. Ce spune despre nunta cu acesta care a avut loc în vară: „Încă suntem împreună”
Ilona Brezoianu (33 de ani) a spus marele „Da” în luna iulie a acestui an. Ea și partenerul ei de viață, Andrei Lucian Alexandru, și-au jurat iubire în fața lui Dumnezeu chiar la o lună de la cununia civilă. Și, deși cei doi se înțeleg de minune și trăiesc o adevărată poveste de dragoste, nu mulți sunt cei care știu cum s-au cunoscut, de fapt.
Îndrăgita actriță Ilona Brezoianu (33 de ani) s-a căsătorit cu iubitul ei pe data de 20 iulie 2024. Ea și Andrei Lucian Alexandru și-au jurat iubire în fața lui Dumnezeu chiar la o lună de la cununia civilă. Invitată în cadrul podcast-ului lui Bursucu, artista a vorbit despre modul în care și-a cunoscut, de fapt, alesul inimii.
„A fost dragoste la prima vedere. Ne-am întâlnit la școala de motociclete. E o poveste cu final fericit, nu e o poveste tristă. Încă suntem împreună. Am permis, mi-am cumpărat și motocicleta, sunt la a doua motocicletă. (…) M-a văzut, acolo nu s-a întâmplat nimic și apoi ne-am mai revăzut după o lungă perioadă de timp. Nu s-a întâmplat nimic atunci și ne-am revăzut după aproape un an și ceva. Am ieșit la o cafea”, a declarat Ilona Brezoianu în cadrul podcast-ului „un Podcast mișto” cu Bursucu.
De asemenea, ea a vorbit și despre nunta care a avut loc în vara acestui an. Bursucu a întrebat-o de ce a ales lămâi ca ornamente și cum a ales locația:
„Aveam varianta să fac fie o nuntă foarte mare, fie una foarte mică”
„Nu știu, nu am avut o logică. În alegerea lămâilor și pur si simplu am căutat decoruri pe net, toate chestiile astea au fost gândite de mine împreună cu Răzvan, dar la sugestiile mele. M-am tot documentat înainte de nuntă și m-am uitat la flori de câmp, flori de nu știu ce, și la un moment dat am văzut aceste decoruri cu lămâi. Am zis asta vreau, cu lămâi. Ne-am dat peste cap să iasă așa cum am vrut și până la urmă a ieșit cum am vrut eu.
Locația eu cu Andrei am ales-o. Ne-am dus și am văzut acolo, pur și simplu am văzut-o la Neatza, am dat niște reportaje de acolo și la un moment dat am sunat-o pe tipa care are locația, pe Rebeca, și i-am zis că vreau să vin și eu cu Andrei să stăm două zile acolo. Pur și simplu am fost ca și turiști. Am stat și ne-am gândit și am zis că aici am face-o. Nu aveam nimic în plan, locații, chestii, și am zis hai să facem aici (...)
Am făcut asta (o nuntă restrânsă n.r) pentru că eu consider că nunta trebuie să fie despre oamenii ăștia doi care se căsătoresc și mai puțin despre obligații, sau despre anumite rude care trebuie să fie pentru că așa au hotărât părinții și așa mai departe. Nu cred în treaba asta. Cred că nunta trebuie să fie pentru oamenii ăia doi și dacă pe oamenii ăștia doi îi iubesc alți oameni, ar trebui să înțeleagă că ei au vrut să fie așa. Eu aveam varianta să fac fie o nuntă foarte mare, fie una foarte mică ”, a mai spus Ilona Brezoianu.