De ce refuză Irina Margareta Nistor să traducă înjurăturile din filme: „În casă la noi...”

Irina Margareta Nistor a făcut o serie de dezvăluiri în cadrul podcastului „Altceva”, moderat de Adrian Artene. Criticul de film a vorbit despre motivul pentru care niciodată nu a acceptat să și nu va accepta să traducă înjurături. 

Irina Margareta Nistor este recunoscută pentru dublarea a peste 3.000 de filme înregistrate pe casete video aduse din Occident. De asemenea, s-a făcut remarcată și în urma meseriei de translator pentru TVR, înaintea anilor 1990. Aceasta a recunoscut că în spatele deciziei sale de a nu traduce înjurături se află un motiv destul de întemeiat. 

„Vocea mea nu va fi niciodată o voce de torționar”

Criticul de film român a mărturisit că niciodată vocea ei nu va fi una torționară: „Deci, vocea mea nu va fi niciodată o voce de torționar, este clar, nu voi înjura. Mai avem așa… Sfinte Sisoe și multe altele. Vorba aia, melodia de la Taxi de aici a pornit deși, aia e așa cu dus și întors, că ei spun că, mă rog, e o formă de cenzură.”, a mărturisit, în podcastul lui Adrian Artene.

Irina Margareta Nistor a refuzat dintotdeauna și continuă să evite să traducă înjurături. Aceasta a amintit de perioada comunistă, când în închisori înjurăturile reprezentau o formă de tortură printre deținuți.

„Acolo e o poveste întreagă și, din nou, sunt niște legende greșite. Într-adevăr, eu nu traduc înjurături pentru că în casă la noi nu se înjura în primul rând și în al doilea rând pentru că mereu spun asta și aș vrea să fixăm chestia asta că poate ne-ar mai scuti de înjurături în filmele recente românești sau în traducerile mult prea crude inclusiv pe la Netflix sau pe unde or mai fi, pentru că în închisorile comuniste era una dintre modalitățile torturii. Îi puneau să se înjure între ei sau îi înjurau pur și simplu.

Și repet, până în ‘87, până la revolta de la Brașov a continuat sistemul ăsta și discutam cu muncitorii de acolo care au supraviețuit, firește, după ce s-a făcut filmul «Doi ani prea devreme» despre revolta de la Brașov și vedeai câte un muncitor d-ăsta zdravăn și spunea «Doamnă, putea să ne bată, să ne înfometeze, dar când ne punea să ne înjurăm sau ne înjurau era cea mai mare pedeapsă»”, a adăugat aceasta.