Dovada că Radu Vâlcan nu e pretențios deloc. În ce frizerie murdară și veche a ajuns să se tundă, în Thailanda
Radu Vâlcan a stat în Thailanda o lună de zile pentru filmările sezonului 7 „Insula Iubirii”. Odată terminate, prezentatorul Antenei 1 nu s-a grăbit să-și facă bagajele și să se întoarcă în România, ci din contră: a chemat-o pe Adela Popescu, alături de cei 3 băieți ai lor, în Thailanda, în vacanță.
Zis și făcut. Adela a făcut bagajele, a luat copiii și a pornit la drum. Pentru că în Thailanda nu există serviciile de lux de care poate beneficia în Capitală fără niciun pic de efort, Radu Vâlcan s-a pliat pe situație.
În ce frizerie modestă s-a tuns Radu Vâlcan, în Thailanda. Adela i-a ținut companie!
Pentru că avea nevoie urgent de o tunsoare și o barbă dată jos, Radu Vâlcan a luat-o la pas prin Thailanda, pe insula pe care este cazat cu Adela Popescu, pentru a găsi o frizerie. Nu a găsit el cel mai luxos loc, însă a fost suficient pentru a se alege cu o frizură nouă.
Chiar dacă frizeria nu arăta tocmai impecabil, iar pe pereți se mai regăseau urme de mizerie, mucegai și un ventilator care stătea țanțoș deasupra scaunului cu pricina, Radu a fost mulțumit de rezultat.
Citește și - Radu Vâlcan e de nerecunoscut! Ce a pățit soțul Adelei Popescu? „Sper să te vindeci repede”
Adela Popescu, soția lui, l-a însoțit în aventura thailandeză de a găsi o frizerie și l-a așteptat, pe o canapea, până când a fost gata, ca scos din cutie! Pentru a face haz de necaz, Adela a postat câteva fotografii pe Instagramul său și a numit procesul în sine o „oroare”, în loc de „onoare”. Cu siguranță internauții care îi urmăresc în social media s-au amuzat copios de situație, mai ales că cei doi au un umor aparte și știu să facă haz de necaz de situațiile în care sunt puși.
Mândru nevoie mare de noua lui tunsoare, Radu Vâlcan a postat și el pe Instagram o fotografie în care le arată urmăritorilor rezultatul final din frizeria nu prea luxoasă, dar practică!
„De apreciat modestia. Fără Barber shop de fițe. Mulți din showbizul autohton și nu numai, ar fi făcut alergie la foarfecă 😂” i-a scris un internaut lui Radu Vâlcan, în semn de apreciere pentru modestia de care a dat dovadă prezentatorul de la „Insula Iubirii”.
Vâlcan lipsește de acasă o lună pe an, pentru filmările din Thailanda
Pentru ca fanii emisiunii „Insula Iubirii” să se poată bucura de un show pe cinste, Radu Vâlcan lipsește de acasă câte o lună, în fiecare an. Înainte de sărbători, prezentatorul TV este nevoit să plece în Thailanda, pentru a filma, timp de 3 săptămâni, fiecare sezon în parte al emisiunii.
Cu siguranță acest lucru nu este deloc ușor de făcut, mai ales că Radu Vâlcan trebuie să stea departe de soția sa, Adela Popescu, dar și de cei 3 băieți ai cuplului.
Pentru că mai sunt câteva zile până la Crăciun, anul acesta Radu a ales să rămână în Thailanda și să fie vizitat de Adela Popescu și de copiii lor, pentru a se putea bucura, împreună, de o vacanță pe cinste. Revederea din aeroport a fost cum nu se poate mai emoționantă, mai ales că cei mici i-au dus dorul atât de mult. Deși copiii sunt încă micuți, Adela Popescu a făcut față cu brio tuturor provocărilor, în decursul anilor. Au plecat împreună în vacanțe cu avionul, au făcut și alte excursii cu mașina și niciodată nu au avut probleme cu cei mici.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!