„Metronom", regizat de Alexandru Belc, premiat la Festivalul de la Cannes!
România pleacă acasă cu un premiu important de la Cannes, după ce Alexandru Belc, regizorul și scenograful peliculei „Metronom", a primit premiul pentru cel mai bun regizor, la secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de film.
Filmul Metronom al lui Alexandru Belc a câștigat premiul pentru cea mai bună regie la Un Certain Regard
Premiul a fost anunțat de Valeria Golino, președinta juriului Un Certain Regard, și acceptat de Tudor Vladimir Panduru, directorul de imagine al filmului.
Ce a spus regizorul Alexandru Belc, după premiul obținut la Cannes?
Filmul „Metronom" spune povestea Anei, aflată în Bucureşti, în epoca lui Ceauşescu. Acțiunea se petrece în 1972. Venind să prezinte o scrisoare la sediul Radio Europa Liberă, al cărui program muzical este difuzat clandestin, tânăra se confruntă cu violenţa Securității. Regizorul Alexandru Belc a transmis, după obținerea premiului, că filmul nu ar fi fost posibil fără cei care au crezut „de la bun început în acest proiect.”
Citește și Helen Mirren, fabuloasă la Cannes la cei 76 de ani! Cum a apărut pe covorul roșu
„Mulțumesc festivalului pentru premiul pe care îl împart cu toată echipa. Acest film n-ar fi fost posibil fără implicarea tuturor celor care au crezut de la bun început în acest proiect: Cătălin Mitulescu, Martine Vidalenc, actorii: Mara Bugarin, Mara Vicol, Șerban Lazarovici, Vlad Ivanov, Mihai Călin, Andreea Bibiri, trupa de actori minunați din rolurile secundare.
Sunt onorat că Metronom a fost selectat în secțiunea Un Certain Regard, că am putut trăi emoția vizionarii filmului alături de o parte din echipă, într-o sală cu peste o mie de spectatori care au aplaudat minute în șir. A fost o experiență unică pe care doar un festival de talia Cannes-ului o poate oferi." a declarat regizorul, potrivit Mediafax.
Ce filme au fost premiate la Un Certain Regard, la Cannes 2022
Filmul „Les Pires", realizat de Lise Akoka şi Romane Gueret, a fost recompensat cu marele premiu al secţiunii Un Certain Regard, în timp ce trofeull juriului i-a revenit peliculei "Joyland", de Saim Sadiq.
Premiul pentru scenariu a fost obținut de Maha Haj, cel care a scris lung metrajul "Mediterranean Fever". Premiul „Coup de Coeur" a fost atribuit filmului „Rodeo", de Lola Quivoron. Lui Vicky Krieps i-a revenit distincția pentru cea mai bună interpretare feminină în „Corsage", iar actorul Adam Bessa a fost apreciat pentru rolul jucat în „Harka".
Filmul Metronom, premiat pentru regie la Cannes, va avea premiera națională la TIFF, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, pe 23 iunie în Piața Unirii Open Air.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!