#Dancing on Ice

Irina Fodor, ținută provocatoare la Dancing on Ice! A îmbrăcat o rochie extrem de decupată

13 martie 2022 3:40   PrimeTime
Ultima actualizare:

Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii „Dancing on Ice”, difuzată de Antena 1, a purtat o ținută provocatoare în ediția de sâmbătă seara, 12 martie. Soția lui Răzvan Fodor s-a prezentat într-o rochie îndrăzneață, cu un decupaj generos. 

Irina Fodor și Ștefan Bănică, prezentatorii emisiunii „Dancing on Ice - Vis în doi”, au dat startul unei noi ediții a show-ului, sâmbătă seara, făcându-și apariția pe scenă extrem de eleganți, așa cum i-au obișnuit pe telespectatori.

Irina Fodor, ținută provocatoare la „Dancing on Ice”

Deși mereu a avut ținute bine puse la punct, Irina Fodor a strălucit în această seară într-o ipostază în care nu se arată prea des, purtând o rochie îndrăzneață!

Cea de-a doua ediție a emisiunii „Dancing on Ice” a venit la pachet cu o mulțime de surprize pentru publicul de acasă: noi echipe, momente unice pe gheață, dar și o apariție a prezentatoarei Irinei Fodor, care nu a putut fi trecută cu vederea.

Prezentatoarea TV a îmbrăcat o rochie strălucitoare, cu un decupaj generos pe o parte, care i-a pus în evidență atuurile fizice. Crăpătura ținutei pornește din zona gâtului și îi traversează acesteia partea stângă a corpului, lăsând la vedere și puțin din zona decolteului și terminându-se jos de tot, odată cu lungimea rochiei.

Pentru a completa outfit-ul din această seară, Irina Fodor a optat pentru o pereche de cercei lungi, un machiaj discret și o coafură simplă.

În prima ediție a show-ului de dans pe gheață au intrat 5 perechi, iar celelalte 4 perechi din concurs au evoluat în cea de-a doua ediție. Concurenții primesc un punctaj atât din partea juriului, format din Cornel Gheorghe, Simona Pungă, Mihai și Elwira Petre, cât și din partea telespectatorilor.

La finalul tuturor prestațiilor, s-a făcut un clasament cu toate cele 9 perechi. Ultimele două clasate au intrat la duel, iar cea care a obținut cel mai mic punctaj a fost nevoită să părăsească competiția. În ediția de sâmbătă, 12 martie, această echipă a fost formată din Cătălin Cazacu și Codruța, care au ieșit din concurs.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!   

Mai multe