#MasterChef România

La MasterChef au început scandalurile. 7 concurenți au fost eliminați până în prezent

18 martie 2022 14:27   PrimeTime

Tensiune maximă în bucătăria MasterChef. Spiritele se încing în drumul spre marea finală, iar joi seara s-a lăsat cu nervi întinși la maximum. Am avut parte și de o eliminare, cea de-a șaptea, așa că rândurile se strâng.

În cea mai nouă ediție MasterChef am avut parte de intrigi și scandaluri care vor modifica, fără îndoială, cursul competiției. Prima probă a serii a adus cu ea numeroase dispute în bucătărie! Andrei Klabacs, liderul echipei roșii, împreună cu Ionuț Oancea au avut câteva lucruri de împărțit cu Stelios Voina: Cum deschide Stelios gura, cum începe show-ul. Nu știam unde să-mi sap groapa de rușine”, a declarat Andrei la testimoniale.

Tot el a mărturisit rugămințile pe care i le-a adresat vorbărețului înainte de degustare: Înainte să mă duc în fața la jurizare, îi spuneam lui Stelios «Gura închisă, te rog, măcar acum când reprezint toată echipa nu mă face să intru în pământ de rușine!»”.

S-au încins spiritele în bucătăria MasterChef

Ionuț Oancea a fost deranjat de tupeul de care a dat dovadă colegul său în fața chefilor: „Taci, mă, te rog!”, i-a spus lui Stelios după ce acesta a declarat că nu este dezamăgit de farfuriile pregătite: „Eu consider că farfuria mea e mult mai presus decât farfuria celor de la echipa albastră”. Și Andrei Klabacs l-a rugat să tacă, fapt ce a provocat răbufnirea lui Stelios: „Nu mai vorbiți voi peste mine!”, a strigat acesta.

„Lor le e frică când eu vorbesc, au emoții ca și cum ce aș spune eu, dar eu sunt foarte pregătit și îmi aleg foarte bine răspunsurile pe care le dau”, a continuat participantul să povestească în cadrul testimonialelor.

Alin Marinică, cel de-aș șaptelea concurent eliminat

La MasterChef continuă eliminările, iar ultimul plecat acasă este Alin Marinică. La ultima probă de joi seară, concurenții au primit sarcina de a găti burgeri, cărora să le dea și o denumire. Unii s-au arătat încântați, pentru că au mai gătit acest preparat. 

Burgerul prezentat de Alin Marinică nu s-a ridicat la așteptările chefilor. „Carnea nu este suficient de legată”, i-a spus Chef Foa. 

Chef Hadad a fost cel care a dat nota finală, spunându-i lui Alin să lase șorțul jos. Înainte însă de a părăsi platoul, concurentul a primit câteva încurajări din partea chefului: „Continuă să gătești. Ai mâini bune, sufletul bun. Vreau să vii aici și să-mi aduci un burger extrem de bun”.

Din competiția MasterChef au mai fost eliminați, până acum, încă 6 concurenți: Alex Lenghel, Constantin Neagu, Delia Florea, Eduard Acsente, Giacomo Rotman și Nicoleta Aneni. În concurs au mai rămas 13.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!

Mai multe