Lacrimi amare la Survivor România! Copilul unui concurent a fost la un pas de moarte: „Mi s-a rupt sufletul”

6 martie 2023 16:43   PrimeTime
Ultima actualizare:

Luni seara la Survivor România, Alin Chirilă din tabăra Războinicilor povestește cel mai dur episod din viața lui. Cel de-al doilea copil a fost la un pas de moarte, din cauza peritonitei. 

Copilul lui Alin Chirilă a fost la un pas de moarte

În cadrul jocului de imunitate, Războinicii au ieșit învingători, astfel că s-au putut bucura de comunicarea cu cei dragi: mesaje vocale din partea familiei. Alin Chirilă a primit un mesaj din partea fratelui său, Emi, cu care nu mai vorbește de foarte mult timp. Motivul? Se pare că fratele Războinicului ar fi vrut să fie și el luptător MMA, iar Alin, potrivit spuselor sale, și-ar fi canalizat toată atenția pentru a-l ajuta pe Emi să-și îndeplinească visul. 

Ceva mai târziu, Emi, fratele lui Alin Chirilă, s-a îndrăgostit de o tânără și a renunțat la sport, iar Alin s-a frustrat din cauza faptului că a crezut că femeia este de vină pentru decizia sa radicală. 

Mesajul vocal din partea fratelui său și lacrimile vărsate la câștigarea jocului de comunicare l-au făcut pe Alin să se deschidă în fața telespectatorilor și să povestească despre ruptura dintre el și fratele său, dar și despre momentul greu în care cel de-al doilea copil al său a fost la un pas de moarte. 

Din cauza peritonitei, copilul lui Alin Chirilă a fost la un pas de a-și pierde viața. A fost băgat în operație în ultimul moment, spre disperarea Războinicului și a soției sale, dar Dumnezeu a făcut o minune și cel mic a scăpat cu viață! 

„Toată copilăria mea a fost muncă și iar muncă”

În fața Andreei Moromete, Alin Chirilă a povestit că a avut o viață grea și la fel a fost și în cazul soției sale. Greutățile din trecut i-au făcut pe cei doi să își unească destinele și să formeze o familie la care țin enorm. 

„La recompensa de comunicare, mi-au sclipit ochii că i-am auzit vocea lui Emi, fratele meu, mai ales că eram certat cu el.

Mi-am dat seama că am făcut anumite greșeli, din cauza orgoliului...Le-am știut și la momentul respectiv, dar n-am vrut să le recunosc. Visul fratelui meu a fost să devină campion. M-am focusat pe visul lui și am început să lucrez cu el. A început să-și îndrepte atenția de la noi, către o fată. S-a lăsat de sport și am avut impresia că din cauza ei. Am început să mă cert cu ea. Ea mi-a spus că așa vrea el, că nu are nicio vină. Mi-e greu acum și îi cer scuze. Copilăria noastră nu a fost așa roz...

Toată copilăria mea a fost muncă, muncă și iar muncă. Aceste 3 elemente. În perioada asta când munceam așa mult am întâlnit-o și pe Loredana, pe soția mea. Ea, oarecum, având în spate o viață grea, eu având și eu o viață grea în spate...Ne-am potrivit.

„Ne ținea de mână și ne spunea că ne iubește”

La cel de-al doilea copil, eram în Londra, am avut ceva probleme cu el. Aparent o răceală banală, la care medicul ne-a trimis acasă cu medicamente, s-a transformat într-un impas uriaș. Am stat 5 zile acasă, apoi 5 zile în spital până am aflat că era vorba de peritonită și încă 2 zile până l-au băgat în operație. Ne ținea de mână și ne spunea că ne iubește.

L-au băgat în operație și au venit cu niște hârtii la noi, cu riscuri de 30%. Când am văzut foile alea, mi s-a rupt sufletul din mine. Aproape 4 ore a durat operația, a fost una extrem de dificilă. De-aia ne-au dat hârtiile alea, să le semnăm înainte. A fost cel mai crucial moment. Nu puteam decât să plâng și să aștept să se întâmple o minune. A decurs bine operația, iar acum, mulțumesc lui Dumnezeu, este totul în regulă”, a spus Războinicul Alin Chirilă, cu ochii în lacrimi. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe