Moment emoționant la America Express! S-a terminat aventura pentru Puya și Melinda?
Puya și Melinda au ajuns în fața unui moment decisiv la America Express. După o cursă palpitantă, cei doi s-au aflat în pragul eliminarii din competiția desfățurată în Mexic, Guatemala și Columbia.
O nouă etapă din America Express a ajuns la final. În cursa pentru eliminare, trei echipe puternice au pornit la drum, încercând să-și păstreze locul în competiție.
În acest stage al emisiunii transmise de Antena 1 s-au înfruntat fetele de la Andre, frații Gavril și cuplul format din Puya și Melinda.
Din cauza că nu au mâncat niște „ciudațenii” locale, celebrul cântăreț de la La Familia și soția sa au primit o penalizare de 20 de minute. Acest obstacol avea să se dovedească decisiv în timpul cursei. În cele din urmă, Puya și Melinda au ajuns ultimii la finalul etapei, unde Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii, îi aștepta cu dragonul care urma să indice dacă vor rămâne sau nu în cursă.
Puya și Melinda, în pragul eliminării de la America Express
După momente tensionate și secunde lungi, cei doi concurenți de la America Express au primit răspunsul. „Țuca” a deschis cufărul, iar dragonul s-a dovedit a fi din nou verde. Imediat, Puya și Melinda au răsufulat ușurați, știind că drumul lor nu se oprește aici.
Astfel, pentru a treia săptămână consecutivă, echipa care termina ultima în cursa pentru eliminare este salvată de soartă.
Puya și Melinda sunt așteptați acasă de 3 copii
Dragoș Gărdescu (Puya) și soția sa, Melinda, au acceptat provocarea de a participa la America Express, chiar dacă gândul le-a fost tot timpul la cele trei fiice care îi așteaptă acasă. Fără îndoială, Puya a ieșit din zona de confort, odată cu participarea în această competiție.
De altfel, în timpul parcursului din Mexic, cântărețul a explicat care este cea mai mare frică care se ascunde în el. Rapperul a amintit și una din marile tragedii din viața sa.
„Frica să nu uit să ajung acasă. Să nu pățească copiii ceva, la asta mă gândesc, aici, noi am avut și un frate care a murit și tot timpul mi s-a părut foarte dur pentru mama și pentru tata să treacă prin așa ceva și am frica asta.
Am avut în familie un frate care a murit și tot timpul mi s-a părut aproape imposibil să treci peste chestia asta, dar sper să nu se întâmple nimic“, a spus rapperul, în timpul emisiunii de la Antena 1.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!