Românii nu privesc cu ochi buni plecarea lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu de la „Chefi la cuțite”. S-a creat o mare dilemă: „ Antena ar cam trebui să se întrebe de ce le pleacă oamenii”
A mai rămas foarte puțin timp până când sezonul 13 „Chefi la cuțite” este pe cale să înceapă, așa cum deja a anunțat Antena 1. După plecarea chefilor care au stat la cârma emisiunii vreme de 12 ani, noi schimbări se anunță. Vor fi alți jurați, în număr de patru. Cum văd românii aceste schimbări.
Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au decis să plece, pe motivul oboselii, de la reality-ul culinar de la Antena 1. Și-au anunțat decizia cu doar o lună înainte de filmările noului sezon. Cu toate că plecarea lor a fost una extrem de controversată, fanii nu sunt deloc de acord cu faptul că nu-și vor mai revedea la aceeași emisiune chefii preferați.
„Pot să aducă 6, că nu îi egalează”
În urmă cu doar câteva zile, pe Instagram, postul Antena 1 a făcut un anunț nu la fel de așteptat de către oameni ca în anii trecuți: faptul că noi schimbări au loc, lăsând de înțeles că începând din sezonul 13 va mai fi un jurat în plus.
„Fii cu ochii-n patru!Vin noi chefi la cuțite, ÎN CURÂND pe Antena 1 și AntenaPLAY!”, se precizează în promo-ul noului sezon.
Oamenii care apreciau „Chefi la cuțite” sunt extrem de dezamăgiți că vechii chefi nu vor mai apărea în acest proiect. Dimpotrivă, compară plecarea de la „Chefi la cuțite” cu cea a lui Mihai Benedeac de la „iUmor”, fiind de părere că nimic nu va mai fi la fel fără cei trei bucătari iubiți de o întreagă țară:
„O sa fie ca iUumor fără Bendeac🤷🏼♀️ Emisiunea este modestă, tot farmecul îl dădeau șefii”, Niciun farmec fără cei trei chefi”, „Vrem tot chefiii noștri”, „Pot să aducă 6, că tot nu îi egalează pe cei trei chefi. La revedere!”,
„Fără niciun interes. Prea puțin mă interesa emisiunea, mă uitam doar pentru cei trei chefi”, „Așa arată începutul sfârșitului pentru Chefi la cuțite. Se repetă istoria de la Masterchef”,
„Nu voi urmări Antena. Ar cam trebui să se întrebe de ce le pleacă oamenii, gen: Dan Negru, Bendeac, etc. Noii chefi nu mă interesează. Pa, Antena!”,
„Fără cei trei chefi probabil o să mai ruleze emisiunea maxim un an, după care dispare din grila de programe”,
„Se poate ciorbă fără apă? Ei bine, nici emisiunea asta fără Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu! Simplu, ne vom muta la Pro TV‼️”, sunt doar o parte din comentariile telespectatorilor dezamăgiți de noile schimbări.