Cine e surpriza de la Roland Garros. A scos-o pe Sabalenka, stabilind un record

6 iunie 2024 9:28   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Una dintre marile surprize de la Roland Garros s-a produs în fața sferturilor de finală de la feminin, acolo unde Mirra Andreeva (38 WTA) a reușit să-și asigure prezența în penultimul act al competiției, învingând un nume greu din „sportul alb”. De altfel, rusoaica în vârstă de doar 17 ani a devenit cea mai tânără semifinalistă de Grand Slam, din ultimii 27 de ani.

Andreeva a reușit să o elimine pe Aryna Sabalenka (2 WTA), miercuri, scor 6-7(5), 6-4, 6-4, după un meci de două ore și 29 de minute, în care jucătoarea belarusă s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate, acuzând stări de slăbiciune și primind un time-out medical, dar și alte îngrijiri, de-a lungul partidei.
„Am avut câteva probleme fizice, am fost foarte bolnavă, în ultimele zile, am avut o gastroenterită şi nu a fost uşor”, a explicat numărul doi mondial, care nu mai pierduse niciun meci de Grand Slam, anul acesta. În ciuda stării precare de sănătate, belarusa nu s-a gândit să abandoneze: „Întotdeauna fac tot ce pot pentru a lupta până la capăt. Trebuia să încerc şi speram ca, în cele din urmă, să găsesc o cale şi să mă simt un pic mai bine. Am luptat şi am făcut tot ce am putut pentru a continua. Mirra este o jucătoare grozavă”.

Pe urmele marilor nume din tenis la nivel mondial 

Profitând de context, Andreeva și-a câștigat locul în istorie - înapoi în timp, fosta sportivă elvețiană Martina Hingis, fostul număr 1 mondial, reușea să ajungă, pe când avea doar 16 ani, în semifinalele de la Roland Garros şi US Open în 1997. Revenind în prezent, Andreeva a consemnat un record, devenind cea mai tânără jucătoare care a învins-o pe numărul 1 sau numărul 2 mondial într-un turneu de Grand Slam, după fosta jucătoare australiană Jelena Dokić, care avea 16 ani când a învins-o pe Martina Hingis, lider mondial, în primul tur la Wimbledon, în 1999. De altfel, se remarcă drept cea mai tânără care a reuşit acest lucru la Roland-Garros de când Monica Seleș, tot la 16 ani, a învins-o pe Stefanie Graf în finala de la Paris, din 1990.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe