Novak Djoković, out de la US Open: „Una dintre cele mai proaste partide”

31 august 2024 11:52   Alte sporturi

Novak Djoković iese din lupta pentru a-și apăra trofeul de la US Open, după ocupantul numărului doi în ierarhia mondială a tenisului masculin a pierdut duelul cu  australianul Alexei Popyrin (28 ATP), vineri spre sâmbătă, scor 6-4, 6-4, 2-6, 6-4. În vârstă de 37 de ani, sârbul s-a arătat deznădăjduit, declarând că este unul dintre cele mai slabe meciuri din cariera sa în acest sport.  

„A fost una dintre cele mai proaste partide de tenis, pe care le-am jucat, vreodată. Sincer, după cum m-am simţit şi cum am jucat, de la începutul acestui turneu, faptul că am ajuns în turul al treilea este un succes! Am încercat tot ce am putut, nu am avut probleme fizice. Pur şi simplu, m-am simţit lipsit de energie, iar asta s-a văzut... Din primul meci, pur şi simplu nu m-am regăsit pe acest teren”, a punctat Djoković, conchizând: „Viaţa merge mai departe. Voi încerca să mă recalibrez şi aştept cu nerăbdare ceea ce urmează”.

Popyrin, neimpresionat de victoria cu Djoković

Alexei Popyrin a declarat că nu consideră că a făcut un meci bun. Australianul a declarat că este fericit pentru victorie, dar succesul de la turneul de la Montréal rămâne mai important pentru el.
De cealaltă parte, în ciuda victoriei răsunătoare, Popyrin nu s-a arătat prea mulțumit de prestația sa: „La modul general, nu cred că am făcut cel mai bun meci al meu, dar tactic am simţit că sunt puternic. Ştiam că Novak a întors de multe ori situaţia, chiar şi atunci când era condus detaşat, de aceea m-am ambiţionat să câştig setul patru. Am simţit că-l pot învinge! Totuşi, succesul meu de la turneul ATP Masters 1.000 de la Montréal (Canada), de la jumătatea acestei luni, rămâne mai important, decât victoria de astăzi. Să câştigi un titlu de Masters 1.000 e ceva incredibil”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe