O legendă a tenisului feminin a răbufnit în cazul Halep: „E ceva necurat aici”

21 septembrie 2023 13:21   Alte sporturi

Una dintre cele mai mari jucătoare din „sportul alb”, Martina Navratilova, a comentat situația în care se regăsește Simona Halep, românca fiind suspendată pentru patru ani din tenis, în urma dopajului. 

Legendara jucătoare de tenis, care a cucerit 18 titluri de Grand Slam, ridică suspiciuni asupra modului în care a fost judecată Simona Halep și îi îndeamnă pe fanii tenisului să respecte prezumția de nevinovăție a Simonei Halep, până la pronunțarea definitivă a instanțelor de judecată.
„Eu mereu am considerat că trebuie să acordăm prezumția de nevinovăție sportivilor. Această suspendare are ceva necurat aici, încă din start. Au stabilit că e vinovată, chiar dinainte ca ea să aibă ocazia să își demonstreze nevinovăția”, a postat Martina Navratilova pe platforma X, fosta Twitter. Fosta lideră a tenisului mondial este alături de Simona Halep, între timp ajunsă la 66 de ani, a mai spus: „Ca sportiv, chiar și dacă ar fi fost legală, nu văd pe cineva care să vrea să se atingă de acea substanță, dacă ținem cont de efectele adverse pe care le are”.

Românca, susținută de specialiști antidoping

Reamintim că Simona Halep a fost suspendată, săptămâna trecută, patru ani din tenis, după un proces care a durat un an și care a ținut-o, în tot acest timp, pe bară. Românca a avut parte de numeroase amânări ale termenelor de susținere a punctului ei de vedere și, între timp, sportiva din Constanța a precizat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Totuși, sunt și persoane importante care susțin nevinovăția sportivei din Constanța, unul dintre medicii care i-au analizat probele spunând clar și răspicat că este condamnată o persoană nevinovată. De asemenea, recent, un alt specialist antidoping a declarat că legislația din „sportul alb” ar trebui schimbată, menționând că pentru sportivi nu este dreaptă abordarea de toleranță zero și răspundere strictă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe