România, în finala CE feminin de tenis de masă. La ce oră este meciul cu Germania și cine îl transmite

17 septembrie 2023 11:01   Alte sporturi

​Echipa feminină de tenis de masă a României joacă, duminică, finala Campionatului European. În ultimul act, fetele noastre întâlnesc Germania.

Finala CE feminin de tenis de masă începe, astăzi, de la ora 15:00 și va putea fi urmărită în direct pe Antena Play, contra cost.

Vicecampioană europeană en-titre, România va lupta nu doar pentru aur, învingătoarea urmând să se califice direct și la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.

Parcursul României la CE 2023

Grupe

România - Slovenia 3-0

România - Croația 3-0

Optimi

România - Serbia 3-1

Sferturi

România - Spania 3-2

Semifinale

România - Franța 3-1

Ce trebuie să știm despre echipa României

Echipa feminină de tenis de masă este formată din următoarele jucătoare: Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu, Andreea Dragoman şi Elena Zaharia. Antrenorii echipei României sunt Viorel Filimon şi Mihaela Şteff.

România este vicecampioană europeană en-titre, medaliile de argint fiind obţinute la ediţia din 2021, de la Cluj-Napoca.

De altfel, echipa feminină a României este pe locul 4 într-un top al celor mai galonate selecționate la Campionatele Europene, unde a câștigat de-a lungul timpului 5 medalii de aur, 6 de argint și două de bronz.

Revenim cu amănunte

Mai multe