Zi neagră pentru tenisul românesc: Sorana și Simona, eliminate

19 iunie 2022 16:20   Alte sporturi

Ziua de ieri ar fi putut fi una de referință pentru tenisul românesc, cu o finala WTA disputată între două compatrioate. Și nu orice finală, ci una pe iarbă. Nu a fost, însă așa, atât Simona Halep, cât și Sorana Cîrstea fiind învinse după trei seturi în semifinale. Chiar și așa, turneul de la Birmingham rămâne unul de referință pentru noi.

Ploaia căzută sâmbătă în orașul englez a făcut ca ziua de duminică să fie extrem de aglomerată pentru jucătoare și pentru organizatori. Cu semifinalele de sâmbătă mutate duminică, de la ora 11.00, ora locală (două ore mai târziu la București) și cu finala programată în cursul aceleiași dup-amieze, tenismenele erau puse în fața unui program infernal, cu atât mai mult cu cât suprafața de joc era una care le solicita la maximum. Iar jucătoarele, deși conștiente de acest lucru, nu au făcut deloc rabat de la efort, luptând timp de aproape două ore pentru calificarea în ultimul act.

Favorită 2 a turneului britanic, Simona Halep a jucat contra braziliencei Beatriz Haddad Maia, prima jucătoare de Top 50 pe care a întâlnit-o la acest turneu. La capătul unui meci cu multe răsturnări de scor brazilianca s-a impus cu 6-3, 2-6, 6-4, punând capăt astfel parcursului bun avut de Simona la Birmingham. Meciul a avut parte de emoții pentru fanii româncei, care a cerut un time-out medical în pauza dintre primul și cel de-al doilea set. Ea a acuzat o accidentare la coapsă, care, însă, nu a fost gravă. Oricum, gândurile tuturor au mers către declarația dată de ea după victoria cu 6-4, 6-1 obținută în fața britanicei Katie Boulter, în sferturi: ”Nu m-am simţit grozav, dar am luptat până la final. Am avut probleme, dar sunt foarte mulţumită că am câştigat”. Din fericire, se pare că nu e nimic grav și poate să faptul că e pierdut și nu a mai fost nevoită să joace încă un meci cu încărcătură majoră la Birmingham – finala – este în favoarea româncei.

Pentru Halep, care a urcat pe locul 19 în clasamentul mondial, urmează acum participarea la turneul de la Bad Homburg, acolo unde o va întâlni pe Katerina Siniakova, din Cehia, ocupanta locului 63 în lume. Dacă va trece de ea, Simona va juca împotriva Tamarei Zidansek sau a unei jucătoare venite din calificări.

Sorana Cîrstea, meci strâns cu Shuai Zhang

În cealaltă semifinală, Sorana Cîrstea a luptat chiar până la ultima minge în semifinala cu chinezoaica Shuai Zhang. Asiatica s-a impus cu scorul de 4-6, 6-1, 7-6, revenind de la 0-1 la seturi și 0-2 în actul decisiv, dar și de la 4-5 în tie-break. Practic doar o minge sau două au făcut diferența între cele două jucătoare și Sorana are toate motivele să fie tristă, însă nu prea mult, căci trebuie să vadă partea bună a acestei săptămâni: a urcat patru locuri în clasamentul mondial, până pe 32 în lume, astfel că va ocupa o poziție mai bună în lista capilor de serie la tragerea la sorți a turneului de la Wimbledon, competiție care va avea loc peste o săptămână. Până atunci, ea va evolua la Eastbourne, acolo unde va juca în primul tur contra rusoaicei Anhelina Kalinina.

Irina Begu s-a retras din echipa de Fed Cup

O altă veste tristă a zilei de ieri în tenisul feminin românesc a fost retragerea din echipa de Fed Cup a României (actuala Billie Jean King Cup) a Irinei Begu. Aceasta a declarat, conform digisport.ro, că vrea să se concentreze pe turneele din circuitul WTA. ”Am decis să mă retrag din echipa de Fed Cup a României. Decizia am luat-o de ceva timp, dar acum anunț oficial. O spun cu părere de rău. Sunt mândră de ce am făcut. Este o generație nouă și cred că sunt sportive extraordinare și vor ajuta echipa. Am înaintat în carieră, trebuie să îmi selectez turneele, problemele de sănătate și-au spus cuvântul. Încerc să dau 100% la fiecare turneu și consider că acesta e un motiv important”, a declarat Irina Begu, conform sursei citate.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe