Adrian Mutu, mesaj transmis în miez de noapte! Ce precizări importante a făcut după ce Rapid a anunțat oficial plecarea sa
Adrian Mutu, în vârstă de 44 de ani, a oferit prima reacție, după ce clubul Rapid a anunțat rezilierea de comun acord a contractului.
Mutu pleacă să bifeze o experiență în străinătate
"Briliantul” a ținut să le mulțumească tuturor celor din jurul clubului alb-vișiniu și suporterilor pentru sprijinul acordat în cele 15 luni petrecute pe banca trupei din Giulești. Acesta va merge în Azerbaidjan, unde va prelua banca tehnică a lui Neftchi Baku, formație pregătită în sezonul trecut de Laurențiu Reghecampf.
Ce mesaj a lăsat Adrian Mutu
„Se încheie o etapă de care sunt mândru și care m-a făcut mai bun și pe plan profesional și pe plan personal. Ca și în cariera de jucător, în cariera de antrenor accept noi provocări și oportunitatea care mi se oferă cred că mă vă ajuta pe viitor.
Vreau să le mulțumesc tuturor jucătorilor pe care i-am pregătit în această perioadă, să le mulțumesc și suporterilor, care ne-au susținut și ne-au împins mereu din spate și sunt sigur că asta vor face și în continuare.
Vreau să mulțumesc mai ales conducerii clubului pentru încrederea acordată, pentru oportunitatea dată și pentru sprijin și vreau să le transmit mult succes în continuare în îndeplinirea obiectivelor. Mulțumesc, Rapid, a scris Mutu.
Cât urmează să primească Adrian Mutu la Neftci Baku
Adrian Mutu va încasa 650.000 de euro pe sezon la Neftci Baku, ceea ce înseamnă aproximativ 55.000 de euro pe lună. Suma este una cu mult peste ceea ce primea la Rapid, ”Briliantul” fiind remunerat cu 12.000 de euro în Giulești, pentru fiecare lună.
În comparație cu Adrian Mutu, Laurențiu Reghecampf, fostul antrenor al celor de la Neftci Baku, primea mai puțin în Azerbaidjan. Concret, despre Reghe s-a scris, anul trecut, că încasa 40.000 de euro pe lună, ceea ce înseamnă 480.000 de euro anual.
Dan Șucu, primul mesaj după plecarea lui Adrian Mutu
Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, și-a exprimat și el punctul de vedere. „Decizia domnului Mutu de a pleca a creat multe discuții în contradictoriu în club, dar nu doresc să le detaliez. Spălarea rufelor în public nu este o atitudine pe care mi-o doresc pentru Rapid.
Ce mi-ar plăcea, însă să vă marturisesc este că în urmă cu un an și jumătate, când domnul Mutu a devenit antrenorul Rapidului, am avut unele temeri. Plecând de la ideea că în cariera sa de jucător a fost o vedetă incontestabilă la echipele mari la care a jucat, mi-a fost teamă să nu se comporte la fel și din postura de antrenor.
Am rămas plăcut surprins să descopăr un coleg matur, care a știut să se impună ca un component valoros al unei echipe, și nu ca o vedetă. Îmi pare rău că Adrian pleacă, dar dragoste cu sila nu se poate! Mulțumesc, Adrian! Multă baftă în continuare!”, a transmis acesta.