CFR Cluj, față-n față cu o campioană europeană. Care este echipa care-l bagă în sperieți pe Petrescu

13 iulie 2022 5:52   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Echipa CFR Cluj a aflat posibila adversară pe care o va avea în turul doi preliminar, asta dacă reușește să treacă de Pyunik Erevan. Și, de data asta, vorbim de o echipă ce s-ar putea să le dea bătăi de cap clujenilor. 

Meciul dintre CFR Cluj și Pyunik Erevan se va disputa, miercuri seară, la ora 21:30. Dacă clujenii vor trece de această echipă, vor trebui să se confrunte cu campioana din Luxemburg, Dudelange, potrivit prosport.

CFR Cluj vs. Dudelange?

În meciul anterior din tur, CFR Cluj a înregistrat o remiză împotriva campioanei Armeniei, având scorul de 0-0. Așadar, Clujul trebuie să câștige meciul următor, dacă dorește să se califice în turul al doilea preliminar. 

Urmărește și: CFR Cluj s-a făcut de râs în Armenia: 0-0 cu Pyunik Erevan în Liga Campionilor

Cât despre Dudelange, echipa a trecut de FK Tirana, campioana Albaniei, cu un scor de 1-0 în tur și 2-1 în retur. Totuși, CFR Cluj nu s-ar afla pentru prima dată împotriva ei. Clujenii s-au mai confruntat cu campioana din Luxemburg în 2018, în play-off-ul Europa League. Din păcate, rezultatele au fost cam slabe – 0-2 în tur și 2-3 în retur. 

Chiar și așa, până la ei, CFR Cluj trebuie să treacă de Pyunik. Totuși, Dan Petrescu nu este foarte încrezător în clujeni. Pyunik s-a antrenat timp de 8 zile doar pentru acest meci, iar clujenii au fost nevoiți să se antreneze precum două echipe - unii pentru Supercupă, alții pentru meciul cu Pyunik. 

Vezi mai multe informații despre acest subiect: Dan Petrescu se teme de Pyunik pentru că a venit cu charter-ul

„Diferența dintre noi și Pyunik este că ei s-au antrenat 8 zile doar pentru meciul ăsta, noi am fost plecați, a fost greu să antrenez două echipe, unii pentru Supercupă și unii pentru acest meci. Mi-e frică cel mai mult că jucătorii care nu au jucat în Supercupă nu s-au mai antrenat în ultimele 8 zile, astăzi va fi primul antrenament împreună cu toată lumea.”, a declarat Petrescu.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe