FCSB și-a pus iar piedică singură. Are doar două puncte în trei meciuri
FCSB are din nou un start greoi de campionat. În trei etape a strâns doar două puncte și este mai aproape de retrogradare decât de titlu. Evident, lucrurile se pot schimba radical în viitor. Ultima dezamăgire a fost egalul, 1-1, cu FCU Craiova.
Disputat la o oră neobișnuită pentru România, 22.30, meciul început duminică seara și terminat luni după miezul nopții a oferit foarte multe faze de poartă. Ca și în prima etapă, când au făcut 1-1 cu ”U” Cluj, tot adversarii FCSB au fost cei care au avut cele mai mari ocazii. S-a terminat 1-1 pentru că portarul bucureștenilor, Târnovanu, a dovedit de ce este titular în fața lui Andrei Vlad. Scorul de fost deschis de estonul Joonas Tamm, care a marcat în minutul 47. Oltenii au egalat zece minute mai târziu, după un penalty acordat cu VAR și transformat de Compagno.
La finalul partidei, antrenorul FCSB, Nicolae Dică, era nemulțumit că echipa lui a obținut doar un punct. ”A fost o primă repriză nu foarte bună, în care am avut unele probleme pe contraatacurile lor. În a doua repriză am avut posesie, ne-am creat ocazii, am pus presiune. Aş vrea ca echipa să arate mereu aşa cum a arătat în a doua repriză. Am schimbat un fundaş la pauză pentru că am avut acele probleme pe zona centrală. Dawa şi Tamm formează un cuplu bun în acest moment, iar Bouhenna nu prea a jucat la CFR Cluj. Trebuie să fim încrezători, să rămânem cu lucrurile bune făcute. Trebuie să reglăm greşelile de pe faza defensivă”, a afirmat Nicolae Dică la posturile care traansmit Superliga.
La rândul său, căpitanul FCSB, Florinel Coman, care a trimis de două ori balonul în bază, speră că lucrurile se vor îndrepta la FCSB începând chiar de la partida următoare, din Conference League, de miercuri. ”Suntem dezamăgiţi. Am dominat, dar degeaba! Am fost ghinionist, nu am avut noroc în această seară! Mereu începem slab, dar terminăm foarte bine. Sperăm să avem o victorie în Europa, miercuri, pentru că e important să ne calificăm. În campionat trebuie să o luăm de la zero, să câştigăm meciuri şi să o ţinem tot aşa. Ne pare rău pentru suporteri, care au venit în număr foarte mare şi nu am reuşit să le oferim o victorie. Trebuie să dăm de gustul victoriei, din nou”, a declarat Coman la posturile care transmit Superliga.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!