Cine e înlocuitorul lui C. Ronaldo la naționala Portugaliei. A înscris trei goluri
Calificarea Portugaliei în sferturile de finală de la Campionatul Mondial din Qatar i se datorează în mare măsură lui Gonçalo Ramos, fotbalistul care i-a luat fața lui Cristiano Ronaldo în primul 11 din meciul cu Elveția, pe care naționala lui a învins-o, marți, cu 6-1.
Fotbalistul în vârstă de doar 21 de ani, care îmbracă tricoul echipei Benfica Lisabona, și-a trecut numele în dreptul a trei din cele șase reușite ale ibericilor în duelul câștigat de Portugalia cu Elveția.
Noua stea a lusitanilor avea doar doi ani, când Cristiano Ronaldo debuta la naționala Portugaliei. „Încă nu m-am uitat la toate mesajele primite, dar părinţii mei şi cei mai buni prieteni m-au sunat. Nici în cel mai frumos vis nu m-am gândit că voi fi titular în fazele eliminatorii. Nu m-am gândit că voi fi titular şi voi marca trei goluri în primul meu meci ca titular, voiam doar să joc. Cristiano, fiind căpitanul nostru, a făcut ce face mereu, ne-a ajutat, ne-a încurajat, nu doar pe mine, toată echipa”, a fost prima declarație a lui Gonçalo Ramos, care a adunat patru prezențe și tot atâtea goluri pentru iberici.
De ce a fost lăsat Cristiano Ronaldo pe banca de rezerve
Cristiano Ronaldo nu a fost lăsat, totuși, total pe dinafară, intrând pe teren spre finele meciului, în minutul 74, în locul lui João Félix. Selecționerul Portugaliei, Fernando Santos, a vorbit despre decizia sa îndrăzneață de nu-l include pe Cristiano Ronaldo printre titulari. „Obiectivul nostru era să jucăm cu fluiditate. Am făcut un meci foarte bun, am jucat bine în toate privinţele. Unitatea noastră de la antrenament s-a reflectat pe teren. Uneori, asta nu funcţionează, dar de această dată a funcţionat. În ceea ce îl priveşte pe Cristiano, am vorbit deja. Problemele s-au rezolvat, aparţin trecutului. El a intrat pe teren cu multă determinare. Eu mă gândesc la această echipă ca grup. Am o relaţie foarte apropiată cu Cristiano. Îl cunosc de când avea 19 ani şi am dezvoltat o relaţie puternică. Aspectul uman nu a fost niciodată interpretat greşit. Eu sunt selecţioner, el este jucător. Ştie ce să facă la un meci. Din punctul meu de vedere, este un jucător foarte important al naţionalei. Gonçalo este dinamic, analizează ocaziile, are un spirit competitiv puternic, asta am văzut în special la primele meciuri, în care a intrat de pe banca de rezerve”.
Următorul duel al Portugaliei este pentru un loc în semifinalele CM 2022 și se va da cu Maroc, sâmbătă, de la ora 17.00, programul și rezultatele CM Qatar 2022 fiind disponibile aici.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!