Presa scoțiană anunță un nou contract pentru Ianis Hagi. Românul, în pierdere

31 august 2024 15:26   Fotbal internațional

După o perioadă în care zvonurile l-au plasat pe Ianis Hagi ca plecat de la Glasgow Rangers, presa scoțiană anunță că internaționalul român ar fi semnat un nou contract. Concret, fotbalistul în vârstă de 25 de ani ar fi bătut palma pentru o înțelegere diferită cu clubul său, acceptând un salariu mai mic, față de venitul cu care era obișnuit.

Potrivit jurnaliștilor scoțieni, contractul lui Ianis Hagi ar veni cu o modificare considerabilă de venit: mai puțin cu 6.000 de euro pe săptămână, cu 24.000 de euro pe lună și cu aproximativ 300.000 de euro pentru un an, salariul său devenind un milion de euro. 

„I-am transmis să-și găsească alte oportunități”

„Nu pot spune nimic, momentan. Am vorbit despre situația lui, acum câteva luni. A fost o discuție deschisă și sinceră cu el și agentul lui. I-am spus că nu îl vedem numărul 10 al echipei, în următoarele sezoane și că trebuie să își găsească alte oportunități.
Situația a rămas la fel, iar acum a venit și Nedim Bajrami (n.r transferat de la US Sassuolo). Vom vedea în viitor
(n.r. dacă Ianis Hagi va fi reprimit la antrenamentele primei echipe). Nu pot spune nimic, acum”, a fost anunțul antrenorului scoțienilor, Philippe Clement.
Reamintim că, recent, Gheorghe Hagi a avut un discurs furibund despre modul în care fiul său este tratat la Glasgow Rangers, acolo unde Ianis Hagi evoluează din 2020, sezonul trecut fiind împrumutat, însă, în La Liga, la Deportivo Alavés. Pe fondul ideii că mijlocașul internațional ar fi fost trecut la echipa a doua a scoțienilor, au apărut și zvonurile unui eventual transfer, una dintre variantele vehiculate fiind inclusiv revenirea în Superliga României, după ce Rapid s-a arătat interesată de serviciile lui Ianis Hagi.   

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe