Amazoana Beyonce e pe cai mari, la propriu! S-a îmbrăcat în bijuterii scumpe și și-a etalat sânii, pe Instagram

28 iulie 2022 7:41   Vedete internaționale

Vreme de șase ani fanii lui Beyonce au așteptat ca solista să lanseze un album nou și iată că așteptarea va lua în curând sfârșit. Vedeta a postat o imagine extrem de sexy la finalul lunii iunie, iar fotografia a strâns aproape 4.5 milioane de aprecieri, însă nu putem distinge dacă internauții au apăsat inimioara de pe Instagram pentru muzica ei, sau pentru felul în care arată!

Conceptul gândit de Beyonce pentru noul său album, „Renaissance” (n.red. – renașterea, în română), o ilustrează pe vedetă pe un armăsar argintiu, iar ea s-a afișat în ipostaze cum rar ne-a fost dat să o vedem! Coafată ca Rapunzel, soția lui Jay-Z stă pe o șa ca de cristal și poartă un body bijuterie, care nu acoperă prea multe!

„Acest album mi-a permis să creez un loc să visez și să găsesc evadare într-o perioadă înfricoșătoare pentru lume. Mi-a permis să mă simt liberă și aventuroasă într-o perioadă în care prea puține se mișcau. Intenția mea a fost să creez un loc sigur, un loc fără judecată. Un loc în care să fii eliberat de perfecționism și gândire excesivă. Un loc în care să țipi, să te eliberezi, să simți libertatea.

Vezi și:  Beyonce provoacă revoluție în SUA și în întreaga lume. Oamenii demisionează pe capete

A fost o călătorie inițiatică frumoasă. Sper că veți găsi bucurie în muzică. Sper că veți fi inspirați să dați drumul la mișcare. Ha! Și să te simți la fel de unic, puternic și sexy precum ești”, a scris Beyonce pe rețelele de socializare, în dreptul imaginii fierbinți.

Lovitură dură pentru Beyonce! Noul ei album a ajuns pe internet, după o scurgere de informații

Noul album al lui Beyonce a apărut într-o scurgere de informații cu doar două zile înainte să fie lansat oficial, iar cei mai fideli fani ai artistei sunt extrem de supărați. Un fan din Franța a postat astăzi ieri o fotografie cu „Renaissance”, în format CD, avertizând internauții din întreaga lume că lansarea a fost compromisă.

Citește și: Culmea bogăției! Beyonce i-a oferit soțului un avion în valoare de 40 de milioane de dolari!

Ca metodă de a combate scurgerile de informații, fan clubul de încredere al lui Beyonce, Beyhive, a trimis alerte prin care amenință că va înlătura orice posibile legături pe care le văd că apar. „Renaissance” marchează primul album solo al lui Beyonce din ultimii 6 ani și urmează să îi includă pe Jay-Z, Drake, Pharrell, Tems și mai mulți artiști.

„Au fost șase ani. Au mai rămas încă 2 zile, 30 de ore de așteptare, iar voi nu puteți să o faceți? Îmi spuneți că puteți să așteptați 6 ani, dar nu 30 de ore? Nebunie curată. E lipsă de respect față de Beyonce și toată munca pe care a depus-o. Doi ani. E lipsă de respect pentru fanii ei, vrem să ascultăm piesele atunci când trebuie, împreună. Data lansării e vineri dintr-un motiv. Nu a ales o dată la întâmplare. A făcut-o intenționat”, a transmis un fan supărat.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe