Cele mai neobișnuite reguli pe care membrii familiei regale trebuie să le respecte
În mod deloc surprinzător, familia regală britanică nu este o familie normală, oricât de „lumești” ni s-ar părea Willia, Kate, Harry sau Meghan. Într-adevăr, multe familii obișnuite au ciudățeniile lor și tradiții speciale, deopotrivă, însă nimeni nu se poate compara cu „clanul” Mountbatten-Windsor.
Mai exact, trebuie să ținem cont de faptul că familia regală a Marii Britanii și-a format obiceiurile ținând cont de ochii presei și de fani, unele tradiții datând de sute de ani, de când sunt la putere. Copiii din această familie sunt antrenați de când sunt suficient de mari să stea la masă la capitolul etichetă și orice greșeală este de neiertat.
S-ar putea să îți placă la fel de mult: Motivele pentru care membrii Familiei Regale britanice trăiesc cu 26 de ani mai mult decât supușii lor
Regulile de etichetă ale familiei regale sunt atât de numeroase și exagerate, încât au reușit să înfurieze anumiți membrii, de-a lungul timpului. Potrivit specialiștilor, Meghan Markle ar fi încălcat aceste reguli de 72 de ori, în puținul timp petrecut în sânul familiei. Prințesa Diana a fost cunoscută pentru încălcarea regulilor, cel mai faimos moment fiind cel în care a purtat „rochia neagră de răzbunare”, deși negrul era potrivit doar pentru înmormântări.
Obiceiuri ciudate pe care familia regală din Regatul Unit le respectă cu sfințenie
Membrii familiei regale sunt abordați de foarte mulți fani la evenimentele publice, ceea ce înseamnă că au de interacționat cu enorm de multe persoane. Majoritatea vor dori să îi îmbrățișeze sau să le strângă mâna, însă nu mereu acest lucru este posibil. Astfel, femeile sunt sfătuite să își accesorizeze ținutele cu un clutch și nu cu o geantă, pentru a-și ocupa ambele mâini și a refuza grațios interacțiunile nedorite.
Ni se mai pare intereant și: Harry şi Meghan, o ultimă şansă de la Regină. Pasul greşit care îi poate costa scump
Orice femeie căsătorită trebuie să poarte coroniță, la evenimentele care au loc seara. Dacă pe parcursul zilei pot purta orice accesoriu își doresc, fie că vorbim despre voaletă sau pălărie, tiara este obligatorie seara. Prima oară când o vor purta este în ziua nunții. Încă din antichitate se spune că o coroană este semnul că femeia care o poartă e logodită.
Nimeni nu începe să mănânce înaintea reginei! Ea este persoana care dictează regulile de comportament și etichetă, dar și persoana care dă tonul la cât de mult vor avea voie să mănânce oaspeții. Oaspeții de la masă pot începe să se desfăteze doar după ea și trebuie musai să termine odată cu regina Elisabet a II-a.
Familia regală trebuie să rămână neutră atunci când vorbește despre politică și numai regina poate purta culori aprinse. De altfel, femeile din familia regală a Marii Britanii nu pot sta picior peste picior și, aici includem și bărbații: toată lumea trebuie să coboare scările una câte una, grațios.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!