Vedetele de la Hollywood, mutilate de botox și de bisturiu!

17 septembrie 2022 6:00   Vedete internaționale

Chirurgia plastică şi-a dovedit de multe ori limitele! Cu toate acestea, personalităţile din Statele Unite ale Americii continuă să vâneze tinereţea fără bătrâneţe, indiferent de consecinţe. Click! îţi prezintă cum arată acum chipurile unor staruri de la Hollywood care au exagerat cu intervenţiile estetice!

Am fi zis că după atâtea cazuri de „aşa nu”, Hollywoodul va învăţa ceva din lecţia celor „mutilaţi” de bisturiu şi fie va căuta alte metode neinvazive de păstrare a tinereţii (creme, tratamente, proceduri asistate de noile tehnologii), fie va îmbrăţişa ideea de îmbătrânire firească.

Dar nu, cei mai mulţi refuză să vadă cum timpul le modifică înfăţişarea şi, privind spre gloria unor ani trecuţi, luptă din răsputeri să învingă inevitabilul.

Lupta cu ridurile şi cu gravitaţia nu e tocmai uşoară şi, deşi pare că soluţia se găseşte în cabinetele medicilor esteticieni, toate acele intervenţii invazive nu fac decât să adâncească problema şi să lase urme mult mai adânci decât cele deja vizibile.

Citește și: Cele mai nereușite operații estetice din showbiz 

Maria Shriver, de nerecunoscut

În 2011, după un val de zvonuri legate de faptul că soţul ei, Arnold Schwarzenegger, ar fi avut un copil din flori cu bona copiilor lor, a cerut divorţul. Iar de-atunci, a început şi declinul.

Maria Shriver (66 de ani) a îmbătrânit brusc şi are un chip deformat în urma mai multor intervenţii estetice eşuate. Recent, au apărut imagini cu ea complet nemachiată care îi arată adevărata faţă.

Heather Locklear „are chip de pisică”

Cândva făcea furori în serialul „Melrose Place”, acum este şi ea de nerecunoscut.

De vină sunt nu doar intervenţiile care nu au fost de succes, ci şi consumul abuziv de substanţe toxice.

În urma problemelor în amor cu Richie Sambora şi Tommy Lee, actriţa Heather Locklear (60 de ani) a fost dependentă de mai multe ori de droguri şi a ajuns la dezintoxicare.

Încercând să-şi recapete frumuseţea, a obţinut efectul invers: un „chip de pisică”, tipic celor care apelează prea mult la liftingul facial.

Lara Flynn Boyle, mai mult camuflată

Cândva un sex simbol al anilor ’90, mai ales pe vremea când s-a lansat celebrul serial „Twin Peaks”, Lara Flynn Boyle (52 de ani) este şi ea greu de recunoscut.

Vezi și: Ce operații estetice și-au făcut doamnele muzicii populare 

Acum are pomeţii nefiresc de umflaţi şi linia feţei căzută, ca urmare a unor operaţii estetice şi a unor injecţii cu Botox care nu i-au priit, dar şi din cauza consumului exagerat de alcool.

După mai mulţi ani în care a avut mari fluctuaţii de greutate, Lara are apariţii publice foarte rare, devenind „o pradă“ preţioasă pentru paparazzi.

Iese pe stradă doar ca să-şi plimbe câinele sau la cumpărături, de cele mai multe ori purtând haine şi ochelari de soare care o ajută să se „camufleze”.

Lisa Rinna regretă mărirea buzelor

Un alt eşec al intervenţiilor estetice se poate citi mare pe chipul odată atât de frumos al colegei de platou a lui Heather Locklear.

La rândul ei devenită cunoscută odată cu rolul din „Melrose Place”, Lisa Rinna (59 de ani) a vrut să fie în trend cu fetele care şi-au mărit buzele, apelând la silicon.

După intervenţii repetate, gura ei a căpătat celebrul aspect de „cioc de raţă” şi, în timp, buza superioară a început să se deformeze şi să „cadă”.

Într-un moment de sinceritate, actriţa a recunoscut că a greşit atunci când a decis să îşi corecteze atât de mult faţa şi şi-a micşorat buzele: „Am fost nebună că le-am atins. La început, însă, totul a fost minunat”, spunea ea, cu regret. 

Sursă foto: Profimedia

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!           

Mai multe