Încercarea unuia dintre cei mai iubiți bucătari. Trei diagnostice medicale pentru copiii săi în doar un an
Să fii celebru în întreaga lume și apreciat nu te scapă de probleme! Unul dintre cei mai apreciați bucătari trece printr-o adevărată provocare, după ce, într-un singur an, trei dintre cei cinci copii ai săi au primit diagnostice medicale care le afectează dezvoltarea.


În documentarul „Revoluția dislexiei lui Jamie”, Jamie Oliver, în vârstă de 50 de ani, a dezvăluit că suferă de dislexie, o dificultate de învățare care afectează citirea, scrierea, ortografia și capacitatea de procesare. Vedeta și-a amintit că, din cauza acestei afecțiuni, a fost victima bullying-ului la școală, iar parcursul său dificil în învățare l-a făcut să se simtă „inutil și incapabil”, potrivit „Mirror”.
Tot aici, celebrul bucătar a dezvăluit că afecțiunea s-a transmis și la unul dintre cei cinci copii ai săi (Poppy (23 de ani), Daisy (22 de ani) și Petal (16 ani), Buddy (14 ani) și River (8 ani)). Mai mult, alți doi dintre copii se confruntă, de asemenea, cu dificultăți medicale care le afectează dezvoltarea, precum ADHD și autism.
Lecțiile pe care Jamie Oliver le-a învățat din această încercare
Jamie Oliver nu a dezvăluit care copil a fost diagnosticat cu fiecare afecțiune, însă a spus clar pentru „The Times” că această încercare îl face un părinte mai bun: „Imaginați-vă patru persoane neurodiverse la masa de cină încercând să-și transmită ideea”. De asemenea, el a subliniat cât de diferite erau lucrurile când era mic în privința neurodivergenței, deoarece nu se știa „atât de multe despre creier acum 30 de ani”.






Metoda prin care Jamie Oliver „își pedepsește” copiii
Jamie Oliver are o relație apropiată cu copiii săi. Într-un interviu mai vechi, bucătarul a dezvăluit metoda prin care îi „pedepește” când nu-l ascultă: „Drept pedeapsă, îi fac să mănânce ardei iute. Nu mai e la modă să îţi baţi copiii, nu e deloc elegant şi nu ai voie ca părinte să faci acest lucru. Dacă eşti un bucătar celebru, aşa cum sunt eu, nu ar fi deloc plăcut dacă informaţia ar apărea în presă. Aşadar, ai nevoie de metode alternative”, a povestit el, conform libertatea.ro.