Ce trebuie să știm despre autismul virtual, boala copiilor crescuți în fața ecranului
Dispozitivele digitale, folosite în exces, pot provoca întârzieri grave în dezvoltarea copilului. Psihiatrii avertizează asupra unei afecțiuni tot mai răspândite: autismul virtual – o tulburare de comportament cauzată de expunerea prelungită la ecrane.
Tot mai mulți părinți se adresează medicilor specialiști după ce observă schimbări dramatice în comportamentul copiilor lor. Un copil care până de curând era vioi și comunicativ poate deveni brusc retras, agitat, necomunicativ și dependent de ecrane. În spatele acestor manifestări s-ar putea ascunde o afecțiune relativ nouă, dar extrem de îngrijorătoare: autismul virtual.
Ce este autismul virtual?
Autismul virtual nu este o tulburare recunoscută oficial în DSM (Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale), dar este un termen din ce în ce mai des folosit de specialiști pentru a descrie o simptomatologie asemănătoare autismului clasic, dar apărută în urma expunerii excesive la tehnologie. Afectează în special copiii mici, care petrec ore întregi în fața tabletelor, telefoanelor sau televizoarelor, în loc să interacționeze cu mediul real.
„Copilul nu răspunde când este strigat pe nume, nu menține contactul vizual, nu arată cu degetul, nu interacționează cu ceilalți copii, folosește cuvinte repetitive și preferă jocul solitar”, explică dr. Dorina Oniță, medic psihiatru, citat de observatornews. Deși aceste simptome sunt similare cu cele ale tulburărilor din spectrul autist, în cazul autismului virtual cauza nu este una neurologică, ci de mediu: lipsa stimulării cognitive și sociale.
Semne de alarmă observate de părinți și cadre didactice
Părinții povestesc cum copiii lor devin agitați și nervoși atunci când li se ia telefonul, refuză jocurile obișnuite și par absenți din realitatea înconjurătoare. „Nu mi s-a părut normal ca un copil de cinci ani să plângă isteric doar pentru că nu i-am dat telefonul. Nu se mai juca, nu mai răspundea la întrebări”, mărturisește o mamă.
La rândul lor, profesorii și învățătorii semnalează dificultăți în atenție și concentrare la elevii care stau mult pe dispozitive electronice. „Nu pot finaliza o sarcină pentru că nu au răbdare. Pe telefon totul se mișcă repede, informațiile vin într-un flux alert, iar la școală trebuie să asculți, să procesezi, să reacționezi – lucruri care cer un alt tip de atenție”, spune învățătoarea Nicoleta Muntoiu.
Vindecarea este posibilă, dar de durată
Diagnosticarea cu autism virtual poate fi șocantă pentru părinți, mai ales că implică schimbări majore în stilul de viață. Vindecarea este posibilă, însă necesită luni sau chiar ani de intervenție terapeutică, implicare din partea familiei și renunțarea definitivă la folosirea necontrolată a ecranelor.
Tratamentul constă în terapia comportamentală, logopedie, integrare senzorială și, cel mai important, reconectarea copilului cu lumea reală – prin jocuri, interacțiune socială, mișcare, citit și povești. Cu cât intervenția este mai rapidă, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari.
Ce pot face părinții?
Este responsabilitatea adulților să stabilească limite sănătoase în ceea ce privește folosirea dispozitivelor electronice. Pediatrii și psihiatrii recomandă:
- zero ecrane pentru copiii sub 2 ani;
- maximum 1 oră pe zi pentru copiii între 2-5 ani, cu conținut educativ și supraveghere;
- timp limitat și controlat pentru copiii mai mari;
- înlocuirea timpului pe ecrane cu activități în aer liber, jocuri de imaginație, sport, lectură sau interacțiuni sociale.
Autismul virtual nu este o condamnare, ci un semnal de alarmă care ne obligă să ne întoarcem la esențial: copilăria trebuie trăită în realitate, nu în fața unui ecran.
