Moment memorabil la Jubileul Reginei, reeditat de Brian May, chitaristul Queen

5 iunie 2022 21:22   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a încheiat duminică, 5 iunie. Evenimentul a fost marcat de apariția Suveranei, dar și de reeditarea unui moment artistic legendar, care l-a avut ca protagonist pe chitaristul trupei Queen, Brian May.

Printre artiștii care au concertat la Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a s-a numărat și trupa Queen cu Adam Lambert, care a deschis seria concertelor de duminică, 5 iunie.

Citește și: Talentul secret al reginei Elisabeta a II-a: e o super-actriță! Cu ce „actor” adorat a jucat?

Recitalul de excepție, al Queen, s-a încheiat cu melodia „We will rock you”, moment în care chitaristul Brian May a apărut pe un soclu care l-a ridicat deasupra scenei din fața Palatului Buckingham, din Londra.

Momentul artistic nu este întâmplător, fiind reeditarea unei scene petrecută în urmă cu 20 de ani, în cadrul Jubileului de Aur al Reginei Elisabeta a II-a. În anul 2002, Brian May a apărut pe acoperișul Palatului Buckingham și a interpretat la chitară imnul Regatului Unit, „God Save the Queen”.

Întrevedere cu Regina după ce a cântat pe acoperiș, în 2002

Momentul a devenit unul legendar, reprezentând o premieră. După acel episod, Brian May, chitaristul Queen, a povestit că era copleșit de emoții, mai ales că, la scurt timp, a avut o întrevedere cu Regina Elisabeta a II-a.

Doamnă, eu sunt cel care a făcut gălăgie de pe acoperișul casei dumneavoastră”, i-a spus, atunci, Brian May Reginei care l-a ascultat amuzată și l-a asigurat că a fost încântată de prestația lui artistică.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a, primele declarații după Jubileul de Platină

Apariția Reginei Elisabeta a II-a în balconul Palatului Buckingham a stârnit entuziasmul celor strânși în piața din fața palatului, mai ales că Suverana a lipsit de la câteva evenimente din cadrul Jubileului, situația fiind pusă pe seama problemelor de mobilitate, cauzate de vârsta înaintată a acesteia, de 96 de ani.

Familia Regală, în formulă completă, în balconul Palatului

Astfel, Regina a demonstrat că a preferat odihna pentru a se păstra pentru grandiosul final al sărbătorii care a marcat cel de-al 70-lea an de domnie.

Alături de Elisabeta a II-a, în balconul Palatului Buckingham, au mai fost Prințul Charles și soția acestuia, Camilla, și Prințul William, acompaniat de soția sa, Kate, și cei trei copii ai acestora, George, Charlotte și Louise.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe