Pentru prima oară în carieră, Brad Pitt a luat o decizie. Filmările pentru lungmetrajul de Formula 1 au fost întrerupte

31 iulie 2023 12:17   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Brad Pitt a întrerupt producția pentru viitorul său lungmetraj de Formula 1 în sprijinul grevei actorilor și scenariștilor din SUA. Producția este în impas, deoarece Pitt „stă foarte mult” alături de colegii săi membri ai sindicatului actorilor, a transmis agenția de știri AP. Starul de la Hollywood, în vârstă de 59 de ani s-a alăturat colegilor lui actori și scenariști care au declanșat o grevă istorică la Hollywood.

Recent, Pitt a filmat scene pentru proiect, inclusiv pe Circuitul Silverstone înainte de Marele Premiu al Marii Britanii.

Filmările trebuiau să continue în acest weekend pe circuitul Spa din Belgia, cu ocazia Marelui Premiu de duminică, înainte de a fi anulate, scrie Sky News.

Din 14 iulie, sindicatul SAG-AFTRA, care reprezintă 160.000 de actori, cascadori, dansatori şi alţi profesionişti de pe micul şi marele ecran, s-a alăturat sindicatului scenariştilor, care era deja în grevă, în urma eşecului negocierilor cu studiourile privind salariile şi garanţiile acestora în faţa inteligenţei artificiale.

Potrivit directivelor Sindicatului actorilor, toţi membrii săi au interdicţie de a filma şi de a-şi promova producţiile, personal sau pe reţelele sociale, pe durata grevei, ceea ce a dus la o paralizie totală a industriei de cinematografie de la Hollywood.

Producătorii speră să reia filmările în noiembrie

În film, al căruit titlu încă nu se cunoaște, starul Fight Club joacă rolul unui șofer de F1 care a concurat în anii 1990, dar care s-a retras în urma unui accident oribil.

El revine în cursă pentru a concura alături de un începător, interpretat de Damson Idris, aflat în coada clasamentului.

Producătorii se aşteaptă ca filmările să fie reluate la Las Vegas în noiembrie, moment până la care echipa de filmare speră că se va ajunge la un acord între sindicate şi platforme.

Filmul, la care co-producător este Sir Lewis Hamilton, de șapte ori campion mondialla F1, se alătură unui șir de producții care s-au oprit după ce Federația Americană a Artiștilor de Televiziune și Radio a anunțat o mega grevă pe data de 13 iulie.

Cu toate acestea, unele producţii, cum ar fi „Mother Mary”, de David Lowery, „The Rivals of Amziah King” şi „Death of a Unicorne”, au semnat un acord cu sindicatul pentru a continua filmările în timpul grevei.

Mai multe