Rihanna, ținute extravagante în timpul sarcinii! Poartă numai haine cu burtica la vedere
Încă de când și-a anunțat sarcina, Rihanna parcă își alege ținutele în mod special pentru ca acestea să îi pună în evidență burtica de gravidă! Iată cea mai nouă apariție a celebrei cântărețe, care urmează să devină mămică pentru prima oară!
Deși sarcina artistei pare a fi deja una avansată, Rihanna nu renunță la ținutele sexy! Ori și le alege special pentru a avea burtica la vedere, cu care se mândrește încă de când a făcut marele anunț.
Rihanna poartă numai haine cu burtica la vedere
Cert este că cele mai recente apariții ale cântăreței au constat în outfit-uri în care „piesa centrală” nu a fost vreo creație a vreunui brand celebru, ci chiar burtica de gravidă, pe care o poartă într-un stil chic. Bănuia toată lumea deja, probabil, că Rihanna ar fi o mămică extrem de cool, iar acum artista dovedește din plin acest lucru.
Având în vedere că este însărcinată, Rihanna a adus din nou „în trend” pantalonii cu talie joasă, pe care îi poartă din ce în ce mai mult în utlima perioadă. Și dacă alte viitoare mămici aleg confortul în detrimentului stilului vestimentar, optând pentru piese cât mai lejere în perioada sarcinii, vedeta internațională nici nu vrea să audă de pantaloni de trening, se pare.
Surprinsă de paparazzi în cea mai nouă ipostază, Rihannei pare să îi priască această perioadă. Cântăreața a îmbrăcat o pereche de blugi într-o culoare deschisă, alături de un top în nuanțe nude, petrecut în talie, care „scotea” la vedere atât decolteul generos, cât și burtica de gravidă. Întreaga ținută a fost completată cu o jachetă ce părea a fi din blană, cu print de leopard, și mai multe coliere aurii în zona gâtului. Pe cap, artista a optat pentru o șapcă cu army print.
Rihanna urmează să devină mamă pentru prima oară
Rihanna, în vârstă de 33 de ani, urmează să devină pentru prima oară mamă alături de partenerul ei, rapperul ASAP Rocky. Admiratorii celor doi abia așteaptă să vadă bebelușul, însă au cam criticat-o pe artistă pentru alegerea ținutelor sale din ultima perioadă.
Cântăreața a apărut pentru prima oară cu burtica de gravidă la vedere în New York, în cartierul Harlem. Ea a purtat atunci o jachetă roz, pe care a ţinut-o descheiată chiar în dreptul burticii, în ciuda faptului că pe jos era așternută zăpada, fiind, astfel, temperaturi care necesită haine mai groase.
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!