Supermodelul Naomi Campbell, imagini rare cu fiica ei, la Cannes

24 mai 2022 9:48   Vedete internaționale

Supermodelul Naomi Campbell și-a făcut apariția la Festivalul de la Cannes, însă nu oricum, ci alături de fiica ei în vârstă de un an. Vedeta a ajuns la Eden Rock Hotel, unul dintre cele mai cunoscute locuri de pe coastă, ținând-o în brațe pe micuță.

Supermodelul Naomi Campbell a surprins pe toată lumea anul trecut, în luna mai, când a anunțat venirea pe lume a fiicei sale, la câteva săptămâni după ce a defilat pe podiumul de la New York Fashion Week. Fanii au pus la îndoială nașterea fetiței și o bună perioadă de timp au speculat că nu vedeta este mama ei biologică, datorită faptului că în cele nouă luni de sarcină Naomi Campbell nu s-a afișat nicăieri cu burtica de gravidă.

Naomi Campbell, imagini de colecție alături de fiica ei, în Cannes

Acum, când apele s-au mai calmat și fiica ei a împlinit deja un an, Naomi Campbell a decis să o aibă alături la Festivalul de la Cannes. Micuța, al cărui nume nu a fost descifrat sau anunțat, cel puțin deocamdată, a fost îmbrăcată cu o rochie albă, la care mama ei a asortat o pereche de ghetuțe. Naomi Campbell, în schimb, a optat pentru o ținută comodă.

Citeşte şi: Naomi Campbell spune că are un ”copil de vis”: ”Este minunată, independentă și doarme 12 ore”

Supermodelul a purtat o rochie de kaftan cu un model ca de marmură, în nuanțe de albastru și alb, la care a asortat o pereche de ochelari supradimensionați. La capitolul încălțări, vedeta a făcut o alegere „neortodoxă”. Este vorba despre o pereche de Nike Jordan high-top, estimați la peste o mie de dolari americani.

Surpriza a venit atunci când Naomi Campbell și-a luat fetița în brațe, căci fanii nu se așteptau să le surprindă împreună, dat fiind faptul că vedeta este foarte discretă în privința bebelușului ei.

Naomi Campbell, mărturii despre viaţa de mamă

Nu se știe cine este tatăl fetiței, care a venit pe lume cu ajutorul unei mame surogat. Într-un interviu acordat revistei Vogue, Naomi a spus că „nu a fost adoptată”, iar despre fiică a transmis: „este copilul meu”.

Foarte puține persoane din cercul apropiat al vedetei știau că își dorește să devină mamă, iar supermodelul susține că trăiește un sentiment minunat, iar fetița ocupă, fără doar și poate, primul loc în viața ei.

„Pot să număr pe degetele de la o mână persoanele care știau că urmează să o am. E cea mai mare binecuvântare la care ma puteam gândi vreodată, e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat”, a mai precizat Naomi Campbell.

Naomi Campbell a debutat pe podium la 15 ani

Naomi Campbell a devenit cunoscută la 15 ani și se află încă de atunci în topul celor mai cunoscute și bine plătite modele din ultimele patru decenii. Supermodelul de origine britanică a cochetat și cu lumea muzicii, este femeie de afaceri și a bifat și câteva roluri în filme.

Vedeta face foarte multe acte de caritate și colaborează cu mai multe fundații, având chiar și propriile sale ONG-uri care s-au ocupat cuj strângeri de fonduri pentru numeroase cauze.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe