Anamaria Prodan, fotografie alături de un personaj controversat

10 septembrie 2022 15:07   Vedete românești

Impresara Anamaria Prodan este o femeie liberă și plină de energie, implicată într-o mulțime de proiecte. Nu stă locului o clipă și adesea călătorește pentru a participa la diferite întruniri. Recent, însă, s-a fotografiat în compania unui personaj controversat, care apoi a distribuit imaginea pe Instagram. 

Anamaria Prodan se află într-o scurtă vizită în Chișinău, Republica Moldova. Motivul nu este unul cunoscut. Ce este știur, pentru că Anamaria a fost dată de gol, a fost faptul că s-a întâlnit cu un personaj controversat: fostul deputat PSD, Cristian Rizea. 

Citește și: Anamaria Prodan, chef pe lux și opulență de 1 Mai 

În imaginea distribuită de către Cristian pe contul personal de Instagram, politicianul și Anamaria Prodan apar unul lângă altul, afișând zâmmbete largi. În dreptul fotografiei, Rizea a scris un mesaj în care îi mulțumește Anei pentru vizita făcută la Chișinău.

Cine este Cristian Rizea

Cristian Rizea, 52 de ani, a fost parlamentar PSD în perioada 2008-2016, dar la numai 31 de ani, în 2000 era deja șeful de cabinet al ministrului Tineretului, Georgiu Gingăraș, din guvernul lui Adrian Năstase.

În martie 2016, cu câteva luni înainte de alegerile locale, însă, DNA a cerut aviz pentru reținerea și arestarea deputatului PSD, acesta  fiind suspectat de trafic de influență, spălarea banilor şi influențarea declarațiilor martorilor. În anul 2017, el a reușit să se refugieze în Republica Moldova, parcă anticipând condamnarea pentru acte de corupție, pe care a primit-o în anul 2019. 

Vezi și: Divorțul o face să strălucească! Anamaria Prodan este într-o formă de zile mari 

Anamaria Prodan arată mai bine ca oricând 

Anamaria Prodan pare să înflorească de când a divorțat de Laurențiu Reghecampf! Afacerile îi merg strună, impresara lansându-și propriul parfum. În plus, se pare că pregătește și o afacere în domeniul imobiliar, după cum a lăsat de înțeles pe pagina personală de Facebook.

Călătorește la fel de frecvent în țările exotice, iar imaginile din vacanțe sunt nelipisite. La fel și achizițiile de zeci de mii de euro, căci Ana nu ezită să se afișeze la evenimente având pe braț genți scumpe, ale celor mai renumite case de modă. 

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe