Anca Țurcașiu face publică pentru prima dată scrisoarea primită de la cea mai dragă persoană: «Câte povești, câte amintiri și emoții»

4 aprilie 2022 12:08   Vedete românești
Ultima actualizare:

Anca Țurcașiu a făcut pentru prima dată o dezvăluire copleșitor de emoționantă în public cu privire la viața ei personală. Solista a arătat un fragment dintr-o scrisoare personală primită de la cea mai dragă ființă din viața ei, acum 15 ani. 

Anca Țurcașiu, 51 de ani, publicat o postare extrem de emoționantă pe rețelele de socializare, în care arată fanilor un obiect personal și foarte drag sufletului ei. Vedeta a făcut publică scrisoarea pe care a primit-o de la fiul ei, Radu Cristian, pe vremea când micuțul avea doar 8 ani.

Citește și Anca Țurcașiu, filmată în ipostaze fierbinți, în Dominicană. Are 51 de ani și arată ca un topmodel

Anca Țurcașiu a postat pe Instagram imaginea scrisorii scrise de mână chiar de către fiul ei în urmă cu 15 ani și dedicată mamei sale. Cântăreața a mărturisit că s-a întâmplat să găsească prețiosul obiect într-un sertar și a fost imediat cuprinsă de melancolie pentru vremurile când fiul ei era mic. Vedeta și-a amintit cum a descris-o fiul ei, Radu Cristian, la frageda vârstă de 8 ani.  

,,Am găsit asta într-un sertar....Viața....Câte povești, câte amintiri și emoții strângem...Aici , Radu avea 8 ani. Azi, 23! L-am întrebat când era mic cum mă vede pe mine și mi-a răspuns: jucăușă. Nu poate fi nimic mai frumos decât amintirea copilăriei copiilor noștri. Vă îmbrățișez! Așa, sentimentală, vă doresc o nouă săptămână plină de iubire și întâmplări frumoase!"

Fiul Ancăi Țurcașiu i-a interzis mamei sale să vorbească despre el

Anca Turcașiu și fostul ei soț, Cristian Georgescu, au împreună un fiu pe nume Radu Cristian, în vârstă de 23 de ani. Deși solista a divorțat de ceva timp de partener, împreună sunt părinții unui tânăr de are sunt foarte mândri. 

Radu Cristian, fiul Ancăi Țurcașiu, este foarte atașat de România și nu a dorit să-și continue studiile în străinătate. Băiatul a trăit o bună bucată de vreme în SUA și a considerat că acel loc nu i se potrivește deloc. 

Fiul Ancăi Țurcașiu este o fire foarte discretă și chiar i-a interzis mamei sale să vorbească despre el în interviuri. Totuși Anca Țurcașiu a dezvăluit că băiatul ei a suferit când era mic din cauza faptului că ea era plecată perioade lungi în concerte. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!

Mai multe