Anda Adam, evacuată din casa din Bragadiru!

17 mai 2022 11:55   Vedete românești
Ultima actualizare:

Anda Adam a primit ordin judecătoresc de a părăsi casa din Bragadiru, unde locuiește de ceva timp. Artista este forțată legal să părăsească domiciliul.

Scandalul dintre Anda Adam și proprietara imobilului în care locuiește durează de de câteva luni bune. Avocatul Cuculis, cel care se ocupă de cazul în speță, a făcut declarații pe marginea subiectului, acuzând-o pe artistă de limbaj trivial și comportament agresiv.

„După injurii ca la ușa cortului dar și încercări de a se eschiva să părăsească imobilul ocupat ilegal de luni de zile, astăzi am obținut hotărârea executorie de evacuare”, a transmis avocatul Adrian Cuculis.

În hotărârea judecătorească se arată că Anda Adam este nevoită să plătească cheltuieli de judecată către reclamantă de  5.200 de lei.

Citește și: Dezvăluiri Click! Afaceristul Joseph, cadou de 50.000 de euro pentru Anda Adam. Nu o să-ți vină să crezi pe ce a putut să dea atâția bani

Anda Adam, evacuată din casa din Bragadiru!

Povestea a început în 2021, când Anda Adam a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare, pe motiv că dorește să cumpere locuința. Ulterior, cântăreața s-a ocupat de îmbunătățirea locuinței, investind bani în casă. 

Din declarațiile avocatului Cuculis, avocatul reclamantei, respectiv proprietara imobilului, Anda Adam nu ar fi onorat contractul semnat, lucru ce a dus la anularea actului. După acest fapt, artista a refuzat să părăsească locuința, simțindu-se neîndreptățită.

De cealaltă parte, proprietara susține, prin intermediul avocatului, că scandalul dintre cele două părți implicate a escaladat. 

Citește și: Anda Adam o întrece pe Bianca Drăguşanu la mărirea buzelor! Uite cât de voluminoase și le-a făcut

„Discutăm de o evacuare cu cântec. Pentru că au trecut aproape șase luni de când proprietarul a depus cererea de evacuare. Tot scandalul a început de la faptul că Anda Adam voia să cumpere acest imobil situat în Ilfov și nu a mai avut banii necesari sau pur și simplu nu a mai vrut să îi plătească omului diferența de bani. Pretinde că a făcut niște îmbunătățiri într-un imobil care nu îi era în proprietate. A refuzat mai multe luni să evacueze acest imobil.

Nu stătea cu chirie. Se făcuse un ante-contract de vânzare-cumpărare și promisese că în intervalul de timp octombrie-decembrie ar fi urmat să plătească suma de bani prin care să i se transfere dreptul de proprietate. Ulterior s-a rezoluționat acest act, și pur și simplu a refuzat să plece din imobil. Au existat discuții în care clientul meu, proprietarul, a fost înjurat și amenințat”, a precizat avocatul acuzării, la Antena 3.

Anda Adam nu ar fi la prima investiție! Click! a mai scris că vedeta a deschis, recent, un club în Cluj, iar în Ilfov ar avea în derulare proiecte în zona imobiliară.

Mai multe