Andra și Cătălin Măruță, sărutări fierbinți! Au topit audiența cu ipostazele acestea

14 februarie 2022 14:42   Vedete românești

Andra și Cătălin Măruță se află în vacanță în Dubai și, pentru a-și ține fanii la curent cu ceea ce fac, postează des pe rețelele sociale. Cuplul de îndrăgostiți s-a pozat recent într-o ipostază fierbinte, cei doi ținându-se în brațe și sărutându-se pasional.

”Toate poveștile sunt frumoase, dar a noastră e preferata mea”, a scris Andra în dreptul unor imagini romantice din Dubai.

Fotografia a fost foarte apreciată în mediul online, iar reacțiile fanilor nu au întârziat să apară. ”Sunteți minunați!”, ”Dragostea se simte între voi”, acestea sunt doar câteva dintre comentariile primite de cei doi pe Instagram.

Andra, nemulțumită de programul lui Cătălin Măruță

Andra și Cătălin Măruță și-au obișnuit fanii cu postările din vacanțe, în care arată locurile pe care le vizitează, dar și cum se relaxează. Cântăreața, însă, nu este pe deplin mulțumită de programul soțului ei, care nu le permite să călătorească prea mult.

”Faptul că el trebuie să fie prezent 5 zile din 7 la emisiune mi-a dat viața peste cap. Nu vreau să spun ceva de rău despre emisiunea lui Cătălin, Doamne ferește! Dar pe mine m-a încurcat treaba asta, mi-a dat un pic cu virgulă. Nu e ca la tine, că soțul tău poate pleca oricând pentru o vacanță. Eu cumva simt nevoia să îmi fac curaj să plec. Și când a avut COVID, Cătălin a făcut emisiunea de acasă. Îi place foarte mult ce face, dar e și workaholic”, declara Andra într-o discuție pe care a avut-o cu Delia la podcast-ul ”Acasă la Măruță”.

De parcă programul lui n-ar fi fost oricum suficient de aglomerat, săptămâna trecută, Cătălin a înlocuit-o pe Adela Popescu la emisiunea ”Vorbește lumea!”, după ce îndrăgita prezentatoare a fost diagnosticată cu Covid.

De asemenea, artista își mai ceartă soțul și din cauza obiceiului de a sta prea mult conectat la telefonul mobil.

Andra și Cătălin Măruța formează unul dintre cele mai iubite cupluri de vedete din România, cu o căsnicie de 13 ani și doi copii superbi, pe nume David şi Eva. Mai ales Eva face furori în mediul online, cu disputele aprinse cu tatăl ei.

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!    

Mai multe